Asemănare izbitoare între Gheorghe Dincă și profilul criminalului lombrosian! Anchetatorii au fost șocați de descoperire: ”Parcă sunt frați!”
De mai multe luni, opinia publică din România, dar și din alte țări – Italia, Spania, Anglia, Germania – urmărește, șocată, ancheta desfășurată în cazul ”Caracal”. Un bărbat de 66 de ani, Gheorghe Dincă, a fost arestat de polițiști după ce – în urma unui apel la numărul de urgență 112 făcut de adolescenta Alexandra Măceșanu, sechestrată în ”Casa Groazei” – s-a intervenit la adresa respectivă și au fost descoperite indicii înfiorătoare. Ulterior, ”Monstrul din Caracal” a recunoscut, în fața anchetatorilor, că a ucis-o și pe Luiza Melencu, nu numai pe Alexandra Măceșanu, iar criminaliștii sunt, în urma probelor strânse până acum, stupefiați. Ancheta este departe de a fi încheiată, iar cei care au alcătuit profilul psihologic al lui Gheorghe Dincă au ajuns la o concluzie tulburătoare. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă informații extraordinare, în exclusivitate, din care reiese că ”Monstrul din Caracal” prezintă asemănări izbitoare cu prototipul ”criminalului lombrosian”. (CITEȘTE ȘI: ACUM S-A AFLAT! CÂTE FETE A UCIS, DE FAPT GHEORGHE DINCĂ)
Ezechia Marco Lombroso, cunoscut ca Cesare Lombroso – născut pe data de 6 noiembrie 1835, la Verona – a fost un criminolog și medic italian, fondatorul Școlii Italiene Pozitiviste de Criminologie. (VEZI AICI: BOMBĂ ÎN CAZUL CARACAL. BĂRBATUL DIN IMAGINE E ULTIMUL OM CU CARE A VORBIT ALEXANDRA)
Celebrul medic este cunoscut pentru teoria sa senzațională pe care a elaborat-o în domeniul criminologiei. Având la bază darwinismul social și pozitivismul lui Auguste Comte, Cesare Lombroso a ajuns la o concluzie formidabilă. El considera criminalul ca având înnăscută… tendința spre infracțiune, iar aceasta ar putea fi observabilă în trăsăturile feței. (NU RATA: ANUNȚUL CARE DĂ PESTE CAP CAZUL CARACAL)
”Lup singuratic” sau doar ”pion”?
Un doctor în psihologie a făcut portretul psihologic lui Gheorghe Dincă. Florian Gheorghe a spus că acesta ar fi acționat doar în casă sau în apropiere de casă, nu mai departe.
”Personalitatea acestui individ e foarte complicată. S-au strâns atât de multe date, multe contradictorii, marea problemă e să poți face o corespondență între realitatea psihologică a acestui caz cu o realitate juridică și să poți încadra toate trăsăturile lui de personalitate într-o terminologie juridică din care să rezulte gradul de vinovăție, modul în care a operat, motivele care l-au împins, dacă a lucrat singur sau cu alții … dacă e doar un pion”, a declarat, pentru antena3.ro, doctorul Florian Gheorghe. (CITEȘTE ȘI: LOVITURĂ DE TEATRU ÎN CAZUL CRIMELOR DIN CARACAL! COLEGELE ALEXANDREI AU ASCUNS ADEVĂRUL DESPRE DISPARIȚIA FETEI?!)
Criminaliștii au încercat, de la bun început, să îl ”descifreze” pe Gheorghe Dincă, să îi înțeleagă fiecare mișcare și să afle, pe lângă alte informații esențiale, și dacă acesta a acționat ca un ”lup singuratic” sau a făcut parte – ipoteză vehiculată în mass-media – dintr-o rețea de trafic de carne vie, fiind o rotiță a unui angrenaj infracțional bine ”uns”.
Declarațiile lui Gheorghe Dincă au fost, adeseori, contradictorii, existând și varianta că ar fi încercat să pună anchetatorii pe piste false. În curtea lui Dincă, specialiștii au descoperit un cuptor improvizat și au ridicat fragmente osoase care au fost expertizate la INML. ADN-ul Alexandrei Măceșanu a fost descoperit, în urma analizelor efectuate, însă nici până azi nu se știe, cu certitudine, ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu, cealaltă fată care ar fi fost răpită și sechestrată de ”Monstrul din Caracal”. (VEZI ȘI: DOCUMENT OFICIAL ÎN CAZUL CARACAL: GHEORGHE DINCĂ LE-A DAT LA CÂINI PE ALEXANDRA ȘI LUIZA)
”Criminalul lombrosian” și Gheorghe Dincă, ”Monstrul din Caracal”
Ancheta în cazul ”Caracal” este una foarte complicată, iar criminaliștii au depus eforturi susținute pentru a afla tot ceea ce Dincă ar încerca să ascundă. Cu atât mai interesant este că, în decursul cercetărilor, cei care sunt implicați în acest caz îngrozitor au ajuns și la… Cesare Lombroso, făcând o comparație între ”criminalul lombrosian” – așa cum l-a descris celebrul medic – și Gheorghe Dincă. Este vorba despre teoria ”omului născut asasin”, iar criminaliștii și-au dat seama, încetul cu încetul, că bărbatul de 66 de ani din Caracal prezintă asemănări izbitoare cu acel ”criminal lombrosian”. ”Parcă sunt frați!”, au exclamat, aproape nevenindu-le să creadă. (NU RATA: „ALEXANDRA TRĂIEȘTE!” FILMULEȚUL CARE DEZAMORSEAZĂ BOMBA ÎN CAZUL CARACAL)
La 66 de ani, figura lui pare să se încadreze în profilul asasinului aşa cum a fost el realizat de părintele criminalisticii, profesorul italian Cesare Lambroso, încă din 1878. Frunte lată şi înclinată, urechi cu dimensiuni anormale, ochi pătrunzători, fața asimetrică. Şi totuşi, bărbatul nu a dat de bănuit că ar fi capabil de asemenea orori.
Teoria ucigașului înnăscut
În viziunea lui Lombroso, criminalii înnăscuți aveau – obligatoriu – defecte fizice din naștere ori aveau fruntea teșită, nasul coroiat și urechile clăpăuge. Sigur, lista acestor trăsături este una mult mai lungă și a fost elaborată de italian după ce a studiat sute de ucigași. După moartea unora dintre aceștia, Lombroso a efectuat autopsii care i-ar fi confirmat concluziile. Medicul susținea că, în esența lor, caracteristicile fizice ale individului sunt indicatorii de baza ai degenerării şi inadaptării.
El vedea violența ca pe o boală moștenită de criminal de la strămoșii săi, transmisă peste generații. În acest sens, în viziunea psihiatrului italian, infractorul păstrează inclusiv caracteristicile fizice ale înaintașilor criminali, arătând astfel că această moștenire îl transformă într-un ucigaș înnăscut. (CITEȘTE ȘI: „LUIZA E MOARTĂ”. ANUNȚ OFICIAL FĂCUT ÎN CAZUL CARACAL)
”Mărimea neobișnuită a capului sau formei acestuia, fața strâmbă, fălcile mari…”
Gheorghe Dincă era un tip retras, un bun ”meseriaș” în ceea ce privește lucrul cu metalele, după cum au spus vecinii săi. Obișnuia să ia femei și fete ”la ocazie”, practicând taximetria ilegală, iar criminaliștii sunt convinși că trecerea de la o viață normală la cea a unui criminal în serie nu s-a făcut brusc, ci de-a lungul unei perioade mai mari de timp. Deocamdată, doar Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu sunt presupusele victime ale ”Monstrului din Caracal”, însă este foarte posibil ca ancheta să scoată la iveală și alte informații terifiante.
A acționat Gheorghe Dincă de unul singur? A făcut parte dintr-o rețea de trafic de carne vie, iar ”Casa Groazei” din Caracal nu a fost decât o zonă de tranzit pentru Luiza și Alexandra? Era Gheorghe Dincă, încă din tinerețe, predispus la astfel de activități criminale? Există și alte victime, încă nedescoperite? (NU RATA: „ALEXANDRA ȘI LUIZA SUNT ÎN VIAȚĂ” ANUNȚ-BOMBĂ ÎN CAZUL CRIMELOR DIN CARACAL)
În cursul anchetei, specialiștii au obținut și declarațiile unor femei care au spus că au fost abuzate de Dincă. I-ar fi plăcut să se uite la filme porno atunci când le obliga să întrețină relații sexuale cu el și avea tendințe evidente către violență. Conform teoriei lombrosiene – trebuie menționat și că foarte mulți medici au contestat concluziile sale, de-a lungul timpului – criminalul seamănă cu strămoşii săi criminali, cărora le-a păstrat unele trăsături fizice. Vorbim aici fie despre mărimea neobișnuită a capului sau forma acestuia, fața strâmbă, fălcile mari, urechile clăpăuge, ca ale unui cimpanzeu, nasul mare și coroiat, obrajii buhăiți, fața exagerat de zbârcită, dentiția anormală, mai multe degete la mâini sau la picioare, dar și multe alte anomalii fizice. Pentru a-și demonstra teoria, Lombroso s-a folosit de statistică. (VEZI ȘI: CAZ CARACAL! AU APARUT NOI IMAGINI CU LUIZA MELENCU!)
Cesare Lombroso a examinat 383 de criminali italieni și stabilit că 21 la sută dintre aceștia prezintă una dintre anomaliile enumerate, în timp ce 43 la sută au cinci astfel de defecte sau chiar mai multe. Plecând de la această constatare, Lombroso a tras concluzia că o persoană care are cel puțin cinci anomalii fizice este, cu siguranță, născut criminal. (NU RATA: DIRECTORUL INSTITUTULUI DE CRIMINALISTICĂ, DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE DESPRE CAZUL CARACAL)
Doi specialiști FBI au efectuat analiza comportamentală a lui Gheorghe Dincă
Analiza comportamentală a lui Gheorghe Dincă a fost efectuată, de altfel, și de doi specialiști ai FBI, aceștia stând față în față cu criminalul în Spitalul Penitenciar Jilava. Cei doi experți FBI au stat de vorbă cu Gheorghe Dincă – față în față -, anterior vizionând toate imaginile pe care procurorii DIICOT le aveau cu acesta, inclusiv imaginile cu reconstituirea celor două presupuse crime. DIICOT a anunțat, la finele lunii septembrie, că a transmis o cerere în SUA, respectiv FBI, pentru efectuarea unei expertize a ADN-ului (mitocondrial și cromozomial) Luizei deoarece analiza mitocondrială nu poate fi efectuată nicăieri în România.
Procurorii au precizat la acel moment că cer sprijin FBI pentru profilul psihologic al lui Dincă. Rezultatele ADN urmează să sosească peste aproximativ două luni. (NU RATA: ASTA SCHIMBĂ TOT ÎN CAZUL CRIMELOR DIN CARACAL)
Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, destine frânte
Vă reamintim că Alexandra Măceșanu, născută pe 15 septembrie 2003 și originară din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a fost răpită de Gheorghe Dincă miercuri, 24 iulie. A doua zi după ce a dispărut, adolescenta a reușit să sune de trei ori la serviciul unic de urgență, însă salvatorii nu au reușit să o ia din Casa Groazei din Caracal.
Cu câteva luni înaintea ei, monstrul de 66 de ani ar fi răpit-o pe Luiza Melencu, născută pe 2 decembrie 2000. Ea ar fi fost luată la ocazie de Gheorghe Dincă pe 14 aprilie și de atunci nimeni nu a mai văzut-o. Pe 9 septembrie, Luiza Melencu ar fi început clasa a XII-a la Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţoiu” din Craiova, însă… în locul ei, la festivitate au fost doar mama și bunicul, care au transmis mesaje sfâșietoare. (VEZI ȘI: AU APĂRUT PROBE NOI CARE „ARUNCĂ ÎN AER” CAZUL CARACAL)
”Am senzația că nimic nu se va rezolva niciodată”
Mama Luizei Melencu nu înțelege de ce colegele de liceu ale fetei sale au fost chemate atât de târziu la audieri, considerând că ”nimeni nu ne-a băgat în seamă”. Nu mai suport! Nu înțeleg de ce colegele fetei mele vorbesc abia la șase luni de la dispariția ei?! Nu ar fi trebuit să fie întrebate ce se întâmplă cu Luiza când a fost de negăsit, adică în aprilie? Atunci, nimeni nu ne-a băgat în seamă… Am senzația că nimic nu se va rezolva niciodată și fata mea este lăsată să sufere undeva fără a putea fi salvată”, a declarat Monica Melencu. (NU RATA: MAMA ALEXANDREI MĂCEŞANU: „DINCĂ NU ESTE UN CRIMINAL” RĂSTURNARE DE SITUAŢIE ÎN CAZUL CARACAL)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)