Un cetăţean irakian a fost reţinut de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru tentativă de asasinat asupra diplomaticilor britanici şi ai SUA din România.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări faţă de inculpatul Khr Karim Friad, 38 de ani, cetăţean irakian, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 şi art.32 alin.1 lit. « g » in ref. la art.32 alin.1 lit. « a » din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, precizează într-un comunicat de sâmbătă DIICOT.
Concret, spune sursa citată, joi, 13 decembrie 2012, inculpatul Khr Karim Friad a fost depistat în flagrant delict, pe raza municipiului Bucureşti, în zona sediului ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, având asupra sa un cuţit cu lungimea de 22 cm.
Din cercetari a rezultat ca inculpatul, adept al regimului Sadam Hussein, s-a deplasat pe teritoriul României în scopul săvârşirii de acte teroriste, respectiv cu intenţia de a comite infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii unor reprezentanţi diplomatici ai Marii Britanii şi SUA în România, în semn de protest faţă de acţiunile întreprinse de guvernele acestor state pe teritoriul statului irakian, arată DIICOT.
Irakianul a fost monitorizat de Serviciul Român de Informaţii, astfel că în momentul în care s-a apreciat oportun momentul pentru ridicarea acestuia s-a intervenit.
La propunerea procurorilor DIICOT, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a străinului pentru o perioada de 29 de zile.
Procurorii DIICOT au colaborat în instrumentarea cauzei cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Biroul de Investigare a Terorismului.