Asasina de la metrou a primit o lecție traumatizantă de la colegele din închisoare. “Magdalena Șerban este dispusă în orice moment să comită o altă crimă”

Publicat: 17/09/2020 | 21:11

Încarcerată la Penitenciarul de femei Târgşor, Magdalena Șerban a fost implicată într-o altercație cu unele dintre colegele din închisoare. Surse din cadrul instituției au făcut dezvăluiri despre acest incident în urma căruia și au subliniat că asasina de la metrou este dispusă să comită altă crimă în orice clipă. 

Citește și: Saveta Bogdan i-a luat apărarea primarului din Sângeorz-Băi care și-a filmat fiica dezbrăcată în timp ce o umilea! Dezvăluiri despre Traian Ogâgău: “El o iubește foarte mult”

Asasina de la metrou, lecție traumatizantă de la colegele de detenție

Magdalena Șerban, cunoscută drept criminala de la metrou, nu mai are voie să părăsească celula în care stă la Penitenciarul Târgşor, după ce a provocat un scandal violent. În prezent, ea este păzită nonstop.

“Ea este liniștită, nu se dă cocoș, nu vrea să se impună. Însă, are momente când are o privire de om nebun și devine foarte agresivă fizic. Asta fără să spună nimic, fără să existe vreun conflict în prealabil. Desigur, ea nu se poate cu alte deținute de acolo, care sunt mult mai puternice fizic, dar care nu sunt violente fără motiv, precum este criminala de la metrou. Acum este ținută, 24 din 24 de ore în celulă pentru ca aceste episoade să fie evitate. Magdalena Șerban este o asasină șireată și foarte periculoasă. Conform profilului psihiatric, ea este dispusă în orice moment să comită o altă crimă”, au declarat surse de pentru playtech.ro.

Nu rata: Legătura uluitoare dintre Magdalena Șerban, criminala de la metrou, și Gheorghe Dincă

În urmă cu aproape trei ani, Magdalena Șerban a împins-o pe Alina Ciucu, o femeie de 25 de ani, în fața unui metrou. Scenele traumatizante s-au petrecut în stația de metrou Dristor 1. După crimă, asasina a plecat ca și cum nu comisese vreo tragedie.

“Magdalena Şerban s-a urcat într-un autobuz şi a mers cu el până la capătul liniei! Nu a coborât însă la finalul cursei, aşa cum ar fi fost normal, motiv pentru şoferul maşinii a fost nevoit să o abordeze şi să îi spună că acolo s-a terminat traseul! «Trebuie să te dai jos», i-a zis omul, moment în care criminală a devenit brusc tristă şi a început să plângă! Apoi, a încercat şi să impresioneze! «Nu ştiu ce să mă fac, sunt venită de la ţara, sunt săracă şi îmi este foarte greu să mă descurc prin Bucureşti! Aş vrea să ajung în zonă Unirii, dar nu am niciun ban! Ce să fac acum? Nici nu ştiu unde mă aflu», au fost cuvintele ei adresate conducătorului auto!”, au declarat surse autorizate, potrivit wowbiz.ro.

Magdalena Șerban a fost condamnată la închisoare pe viață după ce a ucis-o pe Alina Ciucu, iar decizia Tribunalului București este definitivă.