Asa va arata Loganul de lux
COMPETITIV. Noul Logan promite sa aiba mare succes atat la romani, cat si la europeni Alexandru Saulea Uzinele Dacia au pregatit pentru 2011 un model total schimbat de Logan. Acesta a imprumutat multe de la „fratele” sau Renault Fluence. Pentru ca este, totusi, o Dacie, pretul nu va sari de 14.000 de euro. Revista franceza Autoplus, care a scos la iveala secretul de la Mioveni, a precizat ca modelul va putea fi admirat numai peste doi ani. Proiecte simpatice si ieftine, mai scriu francezii, care sustin ca in acest moment Dacia e in mare forma. De asemenea, la uzinele Dacia se va fabrica si a doua masina sport din istoria constructorului. Pretul acesteia va fi mai mic decat cel al sedan-ului, adica in jur de 11.000 de euro. Lansarea ar urma sa aiba loc la finele lui 2011. In prezent echipa asteapta cu nerabdare Salonul Auto de la Geneva pentru a lansa modelul Duster. Ultima surpriza pe care o pregateste Dacia este o masina de oras care va costa in jur de 5.000 de euro.