O tânără a reuşit să impresioneze pe toată lumea, după ce a fost atât de motivată să realizeze în întregime o rochie din ambalaje de la bomboane, încât a reuşit să strângă 10 mii de astfel de hârtii colorate.
Artista Emily Seilhamer a decis să îşi „recruteze“ atât membri ai familiei, cât şi prieteni, pentru a putea realiza rochia multicoloră din ambalaje de la bomboane. Potrivit BoredPanda, i-au fost necesari patru ani de zile pentru a putea să realizeze obiectul vestimentar extrem de complicat. De asemenea, rezultatul a fostul unul absolut superb, iar imediat după ce şi-a expus creaţia pe reţelele sociale, povestea tinerei a reuşit să devină una virală, pentru că i-a cucerit pe internauţi. Totodată, ea a dorit să demonstreze că obiectele realizate din materiale reciclate pot deveni adevărate lucrări de artă, aşa cum a fost şi rochia ei curcubeu, pentru care a fost necesar să adune peste 10 mii de ambalaje.
Nu numai atât, pentru că un alt motiv pentru care a realizat rochia a mai fost şi cel prezentat chiar de ea pe pagina sa de Facebook. Emily şi soţul său au intrat în vorbă unul cu celălalt, atunci când bărbatul i-a oferit o bomboană. Aşadar, ea a dorit să imortalizeze acest moment într-un mod cu totul special.