Așa arată cea mai scumpă proprietate din lume. Președintele SUA a locuit aici. Cu cât se vinde impresionatul domeniu
Domeniul Gordon Pointe va deveni cea mai scumpă proprietate din lume. Aflat în statul american Florida, în zona Port Royal din stațiunea americană Naples, într-o comunitate cu acces controlat, proprietatea uriașă a fost scoasă la vânzare în data de 7 februarie. Iar dacă proprietarul va obține pe ea prețul cerut, aceasta va deveni cea mai scumpă din lume.
Impresionanta proprietate este situată pe o peninsulă în largul coastei Floridei, în Golful Mexic și găzduiește trei vile de lux, trei piscine uriașe și un bazin pentru iahturi. De asemenea, Domeniul Gordon Pointe se bucură de mult spațiu verde, dar și de o întindere de teren mare, pe care se poate construi în continuare.
Gordon Pointe, cea mai scumpă proprietate din lume
Proprietatea Gordon Pointe este una luxoasă și aparține moștenitorilor finanțatorului John Donahue. Acesta a cumpărat terenul în 1985 pentru 1 milion de dolari și a început să construiască. A ridicat pe acest teren trei case. O locuință principală de aproape 11.500 de metri pătrați și alte două case de 5.500 de metri pătrați, respectiv 5.800 de metri pătrați.
De asemenea, proprietatea este înconjurată de apă din trei părți, are trei piscine uriașe, dar și un port. Domeniul este întins pe o suprafață de 2.613.600 de metri pătrați, iar proprietatea situată la malul mării este înconjurată de verdeață și este listată la prețul de 295 de milioane de dolari. Dacă va fi vândută la acest preț, casa va depăși recordul anterior stabilit de miliardarul fondului de acoperire, Ken Griffin.
Ultima proprietate scoasă la vânzare la un preț similar, 295 de milioane de dolari, a fost o construcție denumită „The One”. Aceasta era situată în Bel Air, Los Angeles. Impunătoarea clădire avea aproape 10.000 de metri pătrați, numeroase camere, cinci piscine, 42 de băi și o multitudine de alte facilități. Însă, proprietarul nu a reușit să obțină prețul cerut, așa că în cele din urmă a vândut-o mult sub acesta, cu aproximativ 141 de milioane de dolari.
Acum, domeniul Gordon Pointe are mari șanse să bată acest record și să devină cea mai scumpă proprietate din lume. Fiind situat în renumitul și exclusivistul cartier din Port Royal din Naples, domeniul are o istorie bogată și a găzduit de-a lungul timpului o mulțime de personalități importante. Printre cei care au locuit aici se numără și unul dintre președinții al Statelor Unite.