Yny Sebi a rupt trending-ul de pe YouTube-ul românesc, atât singur, cât și în colaborare cu alți artiști sonori din industria autohtonă. „Abu Dhabi”, „Tarabanele” și „Cola”, piese lansate alături de Bogdan de la Ploiești, se ridică la peste 50 de milioane de vizualizări, Yny Sebi ajungând rapid la titulatura de artist de referință în ramura trap a muzicii. Odată cu succesul, au apărut și concertele mari, trapperul făcând senzație anul acesta pe scenele de la UNTOLD și Neversea. CANCAN.RO l-a surprins pe interpret la festivalul din Cluj, unde acesta a vorbit, în exclusivitate, despre „valul” pe care se află la momentul actual.
Yny Sebi a reușit într-un singur an să câștige simpatia a peste 340 de mii de urmăritori în mediul online, semn că opera artistului a ajuns la consumatorii de muzică într-un mod eficient. Este de prisos constatarea faptului că publicul feminin este predominant, trapper-ul practicând baschet timp de 7 ani, de unde și înălțimea mult peste medie. Artistul a renunțat la sport pentru a se concentra pe muzică. N-a jucat la două capete și aparent a ales bine.
Yny Sebi a abordat un gen muzical relativ nou pe piață, aspect ce a fost pe placul românilor. Ritmurile alerte, care creează dependență și versurile cu teme în care te poți regăsi ușor, au generat succesul pentru tânărul de 18 ani. Acum, a venit rândul lui Yny Sebi de a răspunde curiozității fanilor – cum se simte acesta să fie cel mai în vogă artist de la noi. Răspunsul nu a întârziat să apară: „E un vis, de mult mi-am dorit chestia asta și Boier Bibescu m-a ajutat foarte mult. Am fost foarte fericit că a fost știrea, cu «Defectul meu», când a ajuns locul 1 în trending, că manelele au fost detronate. Îți dai seama că m-am simțit foarte împlinit.
N-am de ce să mă ascund sau să mint, dar este vorba și despre noroc, că am avut ocazie de la Dumnezeu să mi se întâmple atâtea chestii frumoase. A fost și muncă, nu 24 de ore în studio, muncă psihică mai mult, că erau oameni care ziceau: «Lasă-te, că ești nu știu cum, ești nu știu cum!». Mai mult la creier mă afectau vorbele astea! Și echipa o am pe cea mai bună, avem cea mai tare echipă la ora asta și mă simt ca în familie cu ei!”, ne-a declarat Yny Sebi.
( CITEȘTE ȘI: TRAPPERUL CU PANAMERA I-A PROVOCAT SUCCESUL … INVOLUNTAR! LORENA VIȘAN: “DACĂ NU ERA SUFERINȚA AIA…” )
Pe lângă vizualizările care generează sume consistente, Yny Sebi beneficiază și de numeroase concerte sau contracte de imagine care îi rotunjesc veniturile. Artistul are tot timpul grijă să afișeze un look în concordanță cu așteptările publicului, dar nu îi uită nici pe cei ce i-au fost alături când nu avea posibilități financiare atât de pronunțate: „Cred că (n.r. «mi-am cumpărat») haine, dar țin minte când au început să îmi vină banii mei personali, le-am luat mamei și tatălui.
Am trimis-o și pe bunica într-o vacanță, am început să fac super multe chestii de genul, pentru că până la urmă bunica și părinții m-au crescut. Trebuie să mă revanșez față de ei. I-am zis și bunicii mele: «Dacă e să pățești ceva, să ajungi în spital, crede-mă, nu se pune problema. Unde ai tu nevoie să mergem, mergem!»”, a mai completat Yny Sebi.
( CITEȘTE ȘI: LINO GOLDEN SE DECLARĂ „CĂSĂTORIT”. CE A FOST DISPUS TRAPPERUL SĂ FACĂ PENTRU BRUNETA CARE L-A CUCERIT )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram @ynysebi