Kimberley Walsh, de la Girls Aloud, a vorbit despre faptul că urmează să devină mamă pentru a treia oară, la sfârșitul acestui an. Artista a dezvăluit, de asemenea, sexului copilului pe care îl va aduce pe lume.
Bucurie mare pentru artista Kimberley Walsh. Aceasta urmează să aducă pe lume cel de-al treilea copil al său, la finalul anului 2021. Potrivit presei internaționale, vedeta este nerăbdătoare să devină din nou mămică și chiar a dezvăluit sexul bebelușului.
Astfel, Kimberley Walsh urmează să aducă pe lume un băiețel la finalul anului 2021.
„Sora mea, Sally, are trei băieți și este însărcinată, are o lună în spatele meu cu cel de-al patrulea băiat, așa că în capul meu nu-mi puteam imagina decât având și eu un alt băiat”, a spus ea. „Ar fi fost un șoc să fie pe dos și să avem fetiță” a mai completat aceasta.
„Mi părut bine că era un băiat, pentru că vom avea șapte copii, amândouă, în total. Practic, vom avea propria noastră echipă de fotbal” a mai spus aceasta.
După ce a decis să nu cunoască sexul primilor ei doi copii, Bobby și Cole, înainte de nașterea lor, Kimberley Walsh a adăugat că de data aceasta a fost „frumos să se pregătească puțin” înainte de marele eveniment, așa că a decis că este cazul să afle sexul celui de-al treilea copil: băiețel!
„Cred că au fost destule surprize până acum, așa că am decis că este cazul să mă pregătesc puțin înainte. Plus că ceilalți copii mă întrebau mereu dacă vor avea o surioară sau un frățior. Așa am decis” a mai spus Kimberley Walsh.
„Soțul meu și-a dorit foarte mult încă un băiat în echipa noastră, așa că tot ceea ce pot să vă spun este că este extrem de încântat de când a auzit vestea” a mai completat vedeta, potrivit presei internaționale.