Ziua Națională a fost prilej de sărbătoare, iar petrecerile din Capitală au fost la mare căutare. Mai ales cele de pe Nordului! Zonă în care vedetele s-au obișnuit să petreacă indiferent de situație. Xonia, de exemplu, a părut că petrece și ea într-o astfel de locație. A părut! Asta pentru că vedeta a apela la un mic „artificiu” pentru a fi „în rând” cu toată lumea. CANCAN.RO are toate detaliile!
Îmbrăcată într-o rochie cu imprimeu leopard, super-mulată și extrem de sexy, așa apare Xonia într-un story postat în după-amiaza de 1 Decembrie. Distracția părea a fi în toi, cântăreața dansa de mama focului, iar nimeni n-ar fi putut bănui nici măcar o clipă că totul este un „artificiu” al artistei.
(CITEȘTE ȘI: CUM SE DESCURCĂ XONIA CU IUBIREA „LA DISTANȚĂ”. „NU E IDEAL, DAR…”)
Locația – „La Brasserie”, mesajul tipic –„La mulți ani, România!” și ținuta potrivită, sunt elementele care n-aveau cum să indice altceva decât că artista petrece după „modelul” colegilor de breaslă. A omis însă un detaliu. Foarte important, am spune! Detaliul care a dat-o de gol!
Potrivit surselor CANCAN.RO, melodia care se aude pe fundalul Instastory-ului, „Un trandafir crește la firida mea”, nu a fost în playlist-ul artiștilor care au performat de Ziua Națională, în localul de pe Nordului. Așadar, Xonia ar fi încercat să fie în „rând cu lumea bună”, dar ar fi gafat. Ce-i drept, puțini ar fi fost cei care și-ar fi dat seama că filmarea nu e făcută în seara de sărbătoare. Fapt pe care se pare că a și mizat cântăreața.
În urmă cu ceva timp, Xonia dezvăluia pentru CANCAN.RO că și-a recăpătat aspectul, dar problemele de sănătate îi dau în continuare de furcă. Însă, la fel ca în trecut, Xonia preferă să nu ofere prea multe informații. Spune că nu vrea să stârnească mila nimănui, iar cei care, realmente, se îngrijorează pentru ea, sunt alături fără să le solicite ajutorul.
”Eu în continuare am probleme de sănătate, dar țin lucrul acesta departe de ochii lumii, pentru că nu doresc să împărtășesc lucrurile negative cu publicul și fanii mei. În plus, nu am nevoie de mila nimănui.
Momentan, mă simt mai bine atât fizic, cât și psihic. Sunt o persoană pozitivă și cu credință în Dumnezeu. Sunt recunoscătoare familiei mele care mi-a fost alături întotdeauna. Au fost singurele persoane care au știut și au înțeles prin ce trec. M-au susținut, încurajat și iubit necondiționat”, ne-a mai declarat artista.
(VEZI ȘI: XONIA SE CONFRUNTĂ DIN NOU CU PROBLEME DE SĂNĂTATE! VEDETA S-A ÎNTORS ÎN ROMÂNIA PENTRU TRATAMENT)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram.com