Aroganţă rar văzută şi un tupeu aparte. Văduva miliardarului Adamescu, păzită ca un preşedinte de stat!
Ceea ce a stârnit rumoare printre cei prezenţi la capelă a fost felul în care şi-a făcut apariţia Carmen, şi asta deoarece văduva a venit „înarmată” cu o adevărată armată de bodyguarzi şi mai multe maşini, iar desfăşurarea de forţe din jurul ei părea să fie desprinsă din filmele cu Secret Service. O aroganţă rar văzută în cel mai nepotrivit moment! Nu aceasta a fost singura chestiune care a provocat rumoare ci şi faptul că stătea extrem de apropiată de sicriu, încercând probabil să pară apropiată, preocupată. A născut rumoare strict în contextul în care toată lumea cunoştea relaţiile de duşmănie între ea şi defunct. Iar real cei doi erau despărţiţi de o lungă perioadă, existând un conflict la scenă deschisă.
Dacă iniţial s-a crezut că văduva a vrut să se asigure că nu vor fi probleme la IML şi la capelă din partea rudelor răposatului ei soţ, cu care a reuşit după câteva ore de scandal să cadă la pace temporar, din respect pentru memoria milionarului, felul în care a ales să-şi facă apariţia, păzită ca un Preşedinte de stat, sugerează că bogătaşa doamnă se teme de ceva. Sau, cel mai probabil, sunt pure “impresii” părându-i-se probabil că este de bonton să te comporţi astfel. Bodyguarzii şi-au făcut cu brio treaba, comportându-se exact aşa cum vedem că procedează de obicei serviciile secrete sau personajele din filmele cu spioni. Felul în care au studiat constant împrejurimile, „scanând” orice potenţial atacator sau pericol din jur, iar apoi au creat un veritabil „zid uman” în jurul afaceristei, este de obicei procedura aplicată atunci când cel care este păzit se teme inclusiv de varianta unui atacator pregătit să atace cu o armă de foc. Dacă ar fi să facem un top al penibilului, prezenţa ei flancată non stop de un bodiguard lângă coşciug ar ocupa primul loc de departe. Oare ce o fi putut păţi dacă stătea fără bodyguard lipit lângă coşciug?!
Bodiguarzii au avut grijă să o înconjoare pe Carmen, iar la plecare, o parte dintre ei au plecat cu o maşină „de deschidere”, în timp ce alţii au mers o bucată de drum pe lângă automobilul în care se afla soţia milionarului care a lăsat în urmă o avere impresionantă, chiar şi după sechestrul pus de stat: 300 de milioane de euro. Scenă desprinsă din filme, dar culmea în acest stil îşi desfăşoară viaţa aceasta.
Carmen se afla în proces de divorţ cu defunctul soţ, cerându-i jumătate din averea din acel moment, aproximată la 800 de milioane de euro. A pierdut în primă instanţă, neplătind taxa de timbru. Fiindcă nu s-au încheiat procedurile legale, dar el a trecut în nefiinţă, a rămas în continuare soţia acestuia în acte, următoarea înfăţişare fiind stabilită pentru luna martie a acestui an. Probabil că în locul lui Dan Adamescu va merge mai departe cu litigiul fiul acestuia, Alexander. Abia după acest moment se vor putea împărţi banii între Carmen şi Alexander. Se anunţă un război interesant între probabil cea mai arogantă bogătaşă din România şi un fiu fugit la Londra, aşa mai da telenovelă!
This browser does not support the video element.