Claudia Puican și Armin Nicoară și-au unit destinele în Turcia, locul unde au ales să se și desfășoare petrecerea marelui eveniment din viața lor. Nașii celor doi îndrăgostiți au fost Georgiana Lobonț și soțul ei.
Artistul a cerut-o în căsătorie pe frumoasa lui iubită în urmă cu câteva săptămâni, într-un mod inedit și extrem de emoționant. În urmă cu câteva zile, Armin Nicoară a mărturisit la Antena Stars că i-a oferit iubitei sale un inel, asta după ce e Claudia Puican l-a pierdut pe primul.
„Inelul acela a fost pierdut, nu l-am mai găsit. Asta e viața, nu stăm noi într-un inel. Am luat decizia să-i iau altul, sper să nu-l mai piardă. Al treilea nu i-l mai iau. Noi avem o piesă pentru dansul mirilor dacă tot am filmat acest videoclip, am zis că este cel mai bun moment pentru a-i da inelul. Mai ales că noi am filmat într-o biserică.
Am găsit acest moment în fața altarului să-i dau inelul. Ea nu s-a așteptat, a crezut că e vreo glumă de-ale mele, dar când a văzut că e serioasă treaba, s-a emoționat.”,a mărturisit Armin Nicoară.
Claudia Puican a optat pentru o rochie lungă și pe corp, albă bineînțeles, cu o crăpătură destul de adâncă pe unul dintre picioare. Cu detalii prețioase argintii în zona umerilor și a taliei, dar și cu un decolteu generos.
De asemenea, și în privința machiajului sau a părului, soția lui Armin Nicoară a ales să fie la fel de discretă, astfel că totul a fost în nuanțe naturale, coafura fiind formată din bucle lejere pe spate și cât mai comode.
Așa cum era de așteptat, Armin Nicoară a fost și el alături de Claudia Puican cel care a atras privirile invitaților, purtând un costum alb care-i venea extrem de bine. Totodată, nu doar mirii au fost în ținute de culoare albă, ci toți invitații, asta pentru că a fost impus un dress code, all white!