Armin Nicoară și Claudia Puican, dezvăluiri fără perdea din intimitate: „Mă terorizează toată ziua”

Publicat: 22/05/2023 | 14:41

Vara trecută, după mai mulți ani de relație, Armin Nicoară și Claudia Puican au decis să facă pasul cel mare și să își unească destinele și în mod oficial. Dacă mulți dintre cei căsătoriți spun că după ce au semnat actele nu s-a schimbat nimic în relația cu partenerul, se pare că lucrurile sunt diferite pentru cei doi artiști. După ce au spus „Da”, legătura lor a evoluat și totul s-a așezat mult mai bine. Relația este mai „picantă” acum, iar cei doi nu s-au sfiit să vorbească despre asta. 

Armin Nicoară și Claudia Puican trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Sunt în permanență unul lângă altul și nu se mai satură de asta. Însă, uneori, pentru a mai condimenta lucrurile, cei doi aleg să se despartă pentru câteva zile și să se bucure din plin de revedere. Astfel, dorul îi face mai dornici, iar atunci când se întâlnesc ies scântei.

„Noi încercăm să ținem relația aprinsă și să nu intervină monotonia. Dacă apare monotonia, nu mai merge relația. Eu mai fac câte o ghidușie, o glumă și relația merge bine. Noi mergem foarte mult la evenimente împreună. De multe ori zic să ne mai despărțim, fiecare să meargă cu altă formație, ca să nu stăm mereu împreună. Când ajungem acasă după trei zile de evenimente în care nu stăm împreună, e iubirea mai înflăcărată. Chiar și când facem dragoste, e totul mai cu foc”, a declarat Armin Nicoară, potrivit fanatik.ro.

Pe lângă revederile pasionale, saxofonistul este cel care are grijă să spargă monotonia în cuplu. Artistul inițiază tot felul de joculețe și nu o lasă liniștită pe soția sa pentru mult timp.

„Armin mă terorizează toată ziua, îmi dă coate și nu mă lasă deloc în pace. Mă ține tot timpul în priză”, a spus și Claudia Puican.

(CITEȘTE ȘI: ARMIN NICOARĂ ȘI CLAUDIA PUICAN ÎȘI DORESC SĂ DEVINĂ PĂRINȚI. MOTIVUL PENTRU CARE CEI DOI NU ÎȘI POT ÎNDEPLINI VISUL)

„Mai bine le fac pe față”

Chiar dacă relația dintre Claudia Puican și Armin Nicoară merge de minune, cei doi mai au și momente de enervare, deoarece saxofonistul este destul de dezinvolt și în prezența altor femei. Bărbatul a fost acuzat, în repetate rânduri, că ar sări calul în interacțiunea cu doamnele și domnișoarele, însă artistul se apără.

Soțul Claudiei Puican spune că gesturile nu sunt deloc deplasate, ci doar demonstrează că este o persoană deschisă. Artistul spune că face toate aceste lucruri chiar de față cu soția sa și, cât timp ea nu îl judecă, totul este în regulă.

„Eu mai bine le fac pe față. Mulți mă condamnă și îmi spun că le iau pe alte fete în brațe, sau pe nașa. Eu nu mă dau la ele, mă bucur de viață. Nu sunt genul care se ascunde. Sunt unii care se feresc de soțiile lor. Eu sunt deschis. Mai bine am gesturi inocente de față cu Claudia. Pentru mine e o supărare când oamenii spun asta, că mă dau la alte femei. Nu e adevărat. Mulți se prefac cuminți de față cu soțiile, apoi când sunt singuri e vai de capul lor. Eu prefer să fiu deschis”, a spus Armin Nicoară.

(VEZI ȘI: ARMIN NICOARĂ, ANUNȚ NEAȘTEPTAT LA UN AN DE LA CĂSĂTORIE! CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎNTRE EL ȘI CLAUDIA PUICAN: „MĂ GÂNDESC ÎN PRIMUL RÂND LA VIAȚA MEA”)