Argaseala, interzis la TV
Scos din prim-plan de Victor Piturca, Valeriu Argaseala a ramas in anonimat chiar si dupa despartirea de fostul selectioner. Helmuth Duckadam a fost numit presedintele clubului, iar Argaseala a ramas in functia de director economic. Imediat dupa despartirea de Piti, Gigi Becali si-a bagat angajatul favorit in sedinta. „Vali, vreau sa ramai tot asa, discret. Lasa-ne pe mine, pe Ilie Dumitrescu si pe jucatori sa aparem pe la televizor. Tu nici nu prea te descurci, esti prea moale sa te bati cu restul conducatorilor. Esti as pe partea economica, nu cu fotbalul. Daca nu apari la televizor si in presa, am putea sa ne mai impacam si noi cu galeria, ca ai vazut ca nu te suporta”, i-a transmis Gigi Becali lui Valeriu Argaseala. Directorul economic s-a conformat, spre disperarea ziaristilor care ii erau apropiati si carora nici nu le mai raspunde la telefon.