„Arestarea” Andreei Esca, de la Pro TV, a împânzit tot internetul. Cum a ajuns vedeta postului din Pache Protopopescu imaginea unei înșelătorii pe rețelele de socializare

Publicat: 03/08/2023 | 16:25
Andreea Esca / Sursă foto: Captură video

Nu este pentru prima dată când Andreea Esca devine imaginea unor campanii de înșelătorie pe rețelele de socializare. Numele știristei Pro TV ademenește lumea în speranța unor câștiguri fictive.

Escrocheriile din mediul online au ajuns la un nivel avansat. Pe lângă faptul că sunt folosite numele vedetelor din România, hoții fac tot posibilul ca planul lor să fie cât mai credibil. Așa s-a întâmplat și ultima dată când imaginea Andreei Esca a fost folosită ilegal și tendențios cu scopul de a atrage oamenii să se îmbăgățească peste noapte.

Pentru a nu exista niciun dubiu în ceea ce privește veridicitatea informațiilor, escrocii au clonat prima pagină a site-ului PROTVPLUS.RO și au inventat un interviu cu Andreea Esca. În filmarea respectivă, prezentatoarea știrilor Pro TV îndeamnă oamenii să investească 250 de euro pe o platformă financiară, investiție minimă chipurile, în speranța unor câștiguri mult mai mari pe viitor.

Numele Băncii Naționale a României este și el inclus în știrea falsă. Astfel, în timpul interviului fictiv, reprezentanții BNR au intervenit și au oprit transmisia în direct.

„Banca Naţională a României o dă în judecată pe Andreea Esca pentru sfaturile sale bune despre cum poate deveni fiecare român cu adevărat bogat”, este mesajul de pe site-ul clonat.

Imaginea de pe site-ul clonat al Știrilor Pro TV PLUS

Andreea Esca: ”Nu mi-a venit să cred”

Citește și: NU AI VĂZUT-O NICIODATĂ AȘA PE ALEXIA ERAM! MARIO FRESH A LĂSAT-O PUȚIN SINGURICĂ, IAR FATA ANDREEI ESCA S-A DEZLĂNȚUIT

Imadiat după ce știrea falsă s-a viralizat, Andreea Esca a oferit primele declarații. Prezentatoarea de la Pro TV neagă orice fel de implicare în această escrocherie și speră că cineva, cândva, o să pună capăt acestor abuzuri.

„Toată nebunia acestor fake news a ajuns la mine foarte ciudat. Acum câțiva ani, când o artistă foarte cunoscută și dragă mie, o doamnă inteligentă, de peste 70 de ani, m-a sunat să mă întrebe de unde poate cumpăra nu știu ce chestie de slăbit pe care a văzut că o promovez. Nu înțelegeam despre ce vorbește, mai ales că eu nu am luat nimic de slăbit vreodată și nici nu am recomandat vreodată așa ceva. Mi-a povestit că a citit pe net și mi-a trimis link-ul.

Nu mi-a venit să cred că există oameni care se pot ocupa cu asemenea înșelătorii, în care foloseau nu numai imaginea mea, dar și a postului de televiziune, cu un interviu fals, cu poze… ceva incredibil. Sunt atât de bine construite aceste minciuni încât pot cădea ușor în capcană chiar și oameni educați. Au urmat nenumărate asemenea scam-uri pentru produse sau, pur și simplu, pe subiecte ciudate.

Mie mi se par niște aberații pe care nu le poate crede cineva care te urmărește de 30 de ani, dar repet, sunt foarte atent construite. Nu pot decât să sper că cineva care se pricepe va pune capăt într-o zi acestor abuzuri și îi rog pe cei care mă urmăresc, care citesc informații despre și cu mine, să se asigure că sursele folosite sunt reale. Sau mai simplu, să mă urmărească pe rețelele sociale personale și pe site-urile oficiale ale PRO TV, a spus Andreea Esca pentru stirileprotv.