Arena pe masura lui Bergodi

De: Cancan
Publicat: 24/08/2007 | 00:00

NEFERICIT. Cristiano Bergodi (dreapta) isi lasa ochii in pamant la fiecare trecere pe sub „batrana” peluza Sugestie. Italianul il sfatuieste pe Copos sa modifice intrarile prea joase de la una dintre peluze Alexandru Mazilu Antrenorul Rapidului are ceva motive de nemultumire fata de investitia facuta de George Copos in consolidarea stadionului „Giulesti – Valentin Stanescu”. „Numai pana acum am cheltuit un milion de euro la arena. Totul merge conform planului”, spune patronul. Degeaba. Banii bagati de finantator au ocolit dorinta italianului. Principala problema a lui Bergodi este drumul de la vestiare spre sala de conferinte de sub peluza dinspre Teatrul Giulesti. La statura tehnicianului, acesta trebuie sa faca un adevarat mers al piticului la fiecare joc al giulestenilor de acasa. Dupa meciul cu Otelul, Cristiano Bergodi radea la iesirea de la intalnirea cu presa, gesticuland catre secundul Renzo Rossi. „Sa-i spuneti lui Copos sa faca o intrare mai inalta pentru mine”, aratandu-i mai scundului sau subaltern cum trebuie sa se ghemuiasca pentru a-si feri capul. In urma cu o luna, patronul Rapidului estima ca pana pe 14 septembrie lucrarile la arena giulesteana se vor incheia. Iar atunci se va vedea daca a tinut cont de cerinta antrenorului.

Pus pe sotii

De la venirea in Giulesti, Bergodi a fost foarte deschis in relatia cu jucatorii, conducatorii sau presa. De multe ori a reusit sa destinda atmosfera prin declaratii hazlii. Inainte de meciul cu Otelul, spunea: „M-am uitat la meciurile celor de la Galati si Cluj, din Cupa UEFA. La doua televizoare. Am innebunit”, a glumit tehnicianul.