Are nevoie de 100.000 de euro pentru a invinge leucemia
CONTRA CRONOMETRU. Micutul Luca are nevoie urgenta de tratamentele adecvate bolii grele de care sufera Viata micutului Luca depinde de administrarea unor tratamente inovatoare, pe care le-ar putea face la o clinica din Germania. Terapia necesara vindecarii lui este extrem de costisitoare, iar parintii nu dispun de banii necesari. Ionela Chircu O boala crunta pune in pericol viata unui baietel din Bucuresti. La numai un an si doua luni, Luca Lixandru se zbate intre viata si moarte pe un pat de spital din cauza leucemiei acute limfoblastice, o forma grava cu care a fost diagnosticat la sfarsitul anului trecut. Din data de 30 decembrie, copilasul este internat si supravegheat medical de o echipa de specialisti din cadrul Sectiei de Pediatrie de la Spitalul Clinic Fundeni. „Baietelului meu deja i se administreaza citostatice. Acum se simte mai bine, dar a fost o perioada cand nu putea sa manance, facea temperatura peste 38 de grade Celsius, care nu ceda la tratament, nu se putea odihni si slabise foarte rau”, ne-a spus, plangand, mama baietelului. Ca sa nu ajunga la transplant de maduva, Luca are nevoie de tratamente suplimentare de care poate beneficia doar daca va ajunge la un centru medical din Germania. Viata baietelului depinde de terapia de ultima generatie aplicata in strainatate, dar parintii nu dispun de cei aproximativ 100.000 de euro necesari tratamentelor. Persoanele care doresc sa-l ajute pe Luca pot face donatii in lei in contul: RO67BTRL04701201P59176XX deschis pe numele Lixandru Cristina, la Banca Transilvania