Arderea leziunilor colului sub efectul curentilor este nedureroasa
Cat este de periculoasa cauterizarea ranii de pe colul uterin? „Am 41 de ani si mi-a fost depistata o rana pe colul uterin. Specialistul mi-a recomandat cauterizare. In ce consta procedura si cat este de periculoasa?” Tatiana Pascu – Bucuresti Raspuns: Diagnosticarea clinica a unei leziuni a colului uterin impune, inainte de orice procedura terapeutica, anumite investigatii: analiza secretiei vaginale pentru depistarea unei eventuale infectii, precum si testul Babes Papanicolau, pentru a exclude o leziune precanceroasa sau o infectie virala. Daca testele indica o suspiciune, se efectueaza o biopsie din zona lezionala. In cazul in care ea confirma diagnosticul, se recurge la rezectia unei portiuni din col. Daca exista o infectie, se recomanda tratarea ei si abia apoi cauterizarea, aceasta in cazul in care inflamatia colului nu a trecut odata cu disparitia cauzei ei. Cand leziunile colului sunt precanceroase, cauterizarea nu este indicata. Procedura e recomandata in cazul in care o leziune veche si profunda a colului uterin nu s-a cicatrizat dupa ce au fost evaluate si tratate cauzele. Sunt distruse astfel celulele care perpetueaza existenta leziunii, obligand colul sa se refaca mai repede, din profunzime spre exterior. Cauterizarea este o procedura prin care tesuturile sunt coagulate (arse) sub efectul caloric al unor curenti alternativi. Se efectueaza in primele zile dupa menstruatie si este nedureroasa. Se poate realiza in ambulatoriu si dureaza intre cinci si cincisprezece minute, in functie de profunzimea leziunii. Colul se cicatrizeaza complet dupa cel mult o luna si jumatate. Interventia este simpla, nu implica riscuri majore si nu necesita anestezie locala. Mai mult, procesul de recuperare este unul rapid, puteti reveni la activitatea cotidiana intr-un timp foarte scurt. Dupa doua luni de la cauterizare, faceti reexaminarea ginecologica. In cazul in care se constata o epitelizare incompleta, trebuie sa repetati colposcopia si sa completati electrocauterizarea.