Arde rezervatia Deltei! Pana acum, 300 de hectare de vegetatie au fost mistuite de flacari!
Incendiul a izbucnit in jurul orei 15.00, sambata, langa localitatea Vadu, din judetul Constanta. Peste 20 de pompieri, cu trei autospeciale, incearca sa tina flacarile sub control, in contextul in care 300 de hectare de vegetatie au ars deja, iar sute de pasari au murit, scrie Gandul.info.
„Nu prea avem cum sa intervenim, pentru ca, va spun, este zona mlastinoasa. Pe trei laturi am acoperit perimetrul. Pe a patra latura, unde efectiv nu se poate intra, pentru ca este zona nisipoasa, cu balti, cu mlastina, este imposibil sa intri cu o autospeciala acolo sau cu dispozitiv de stingere, pentru ca oamenii si asa sunt in apa pana la genunchi”, a declarat adjunctul inspectorului sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dobrogea, Constanta, colonelul Viorel Jianu.
Valoarea pagubelor si cauza incendiului vor fi stabilite dupa stingerea focului.