Arde Europa!
MACEDONIA. Natura nu mai face fata valului de caldura, paduri intregi luand foc GRECIA. Batrana Elada e si ea ravasita de incendii UNGARIA. Asfaltul „s-a topit” ca inghetata la soare ROMANIA. Taranii isi racoresc animalele din ograda cu orice gasesc la indemana Calvar. Caldura toropitoare face ravagii in multe state de pe batranul continent Alina Creanga In afara de Marea Britanie, care se confrunta cu inundatii fara precedent, aproape toate celelalte tari ale Europei mai au un pic si se topesc sub razele fierbinti ale soarelui. Din Romania si Moldova, pana in Polonia si Italia, nu exista locuitor care sa nu sufere din pricina temperaturilor extrem de ridicate, ce au determinat declansarea temutului „cod rosu”. Parca si natura s-a razvratit, numeroase zone fiind cuprinse de incendii devastatoare.
Italia, Macedonia si Ungaria sunt in flacari
Printre cele mai afectate state europene se afla Italia, care, de aproximativ 48 de ore, se chinuie sa stinga incendiile care au pus stapanire pe Sicilia, Calabria, Catania si Sardinia. Din cauza vantului puternic, dar si a caniculei, focul se extinde cu repeziciune, iar cei peste 8.000 de pompieri mobilizati sa stinga incendiile nu par a avea sorti de izbanda. Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, luni seara, un avion utilizat la stingerea incendiilor s-a prabusit in centrul Italiei. In urma impactului, pilotul a decedat, iar persoana care il insotea a fost grav ranita. Situatia este la fel de dramatica si in Macedonia, unde incendiile cauzate de canicula au distrus 2.000 de hectare de padure in ultimele doua saptamani, iar nivelul surselor de apa este in scadere constanta. La Bitola, in sudul tarii, o persoana a murit si mai multe au fost ranite, in timp ce incercau sa fuga din calea focului. Mai multe incendii au izbunit la sfarsitul saptamanii trecute si in Ungaria, iar autoritatile au fost nevoite sa scoata din buzunar mai bine de doua milioane de euro pentru a face fata situatiilor de urgenta provocate de canicula.
Termometrul a luat foc
Romania, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Polonia si Slovacia sunt tarile europene unde mercurul termometrelor a depasit 40 de grade Celsius in ultimele doua zile. Pentru bulgari, 2007 se dovedeste a fi cel mai calduros an din ultimul secol, cu o temperatura record de 44,5 grade Celsius, dar, conform statisticilor, situatia poate fi extinsa si la statele vecine. Luni, atat bucurestenii, cat si locuitorii Chisinaului au fost nevoiti sa supravietuiasca la 41 de grade, pentru ca in ziua urmatoare, temperatura sa mai creasca cu doua grade.