„Aratura” lui Vanghelie sapa PSD-ul

De: Cancan
Publicat: 06/06/2008 | 00:00

Refuzul public al social-democratului Marian Vanghelie de a-l vota pe Oprescu la recomandarea PSD este o iesire „pe aratura”. Cel putin astfel incearca liderul acestui partid, Mircea Geoana, sa „acopere” o noua abatere de la politica PSD a lui Vanghelie. „Filiala nu il sustine pe Sorin Oprescu (…). Nu-l votez (n.r.- pe Oprescu). Cum am spus la un moment dat, doar daca imi taie Dumnezeu mana sa nu stiu ce fac”, a avertizat liderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie. Reamintim ca un alt social-democrat din linia intai, primarul Neculai Ontanu, a anuntat ca il va vota pe Vasile Blaga (PD-L) in turul doi pentru Primaria Capitalei. Aceste opinii contrare la nivel inalt in PSD ar putea confirma prezicerile vicepresedintelui PD-L, Valeriu Stoica, cel care sustinea recent ca PSD se va „rupe” in maximum sase luni. (A.S.D.)