Contra a spus că schimbarea nu a fost de a face pasul îanpoi având în vedere că știa că tricolorii trebuie să mai îsncrie odată însă a recunoscut că înlocuirea nu și-a atins scopul.
„Am decis înlocuirea lui Keşeru pe final pentru că acesta făcuse un efort considerabil până atunci, iar introducerea lui Tudor Băluţă a însemnat urcarea lui Stanciu pe o poziţie mai avansată, unde avea o mai mare libertate de ajunge aproape de poarta adversă. La fel ca şi la partida cu Lituania, am început meciul de la Podgorica cu doi atacanţi, pentru că obiectivul nostru a fost clar, acela de a câştiga şi de a marca cât mai multe goluri! Repet: am ştiut de ce intrăm pe teren, ce trebuie să obţinem. Din păcate, nu am reuşit să mai marcăm”, a declarat Cosmin Contra, selecționerul reprezentativei României. În sprijinul afirmațiilor lui „Guriță” a sărit și mijlocaşul Nicolae Stanciu. Acesta a afirmat că jucătorii români au încercat să câştige la o diferenţă cât mai mare de scor în Muntenegru, lucru pe care însă nu l-au reușit.
„Am ştiut cu o zi înainte de meci că avem nevoie de o victorie la două goluri şi cred că s-a văzut acest lucru după felul în care am abordat jocul, după numărul şanselor create şi a jocului ofensiv pe care l-am practicat. Ştiam importanţa unei victorii la două goluri. Noi am luptat până la final pentru obiectivul nostru şi ne-am bucurat pentru evoluţia bună şi un an încheiat fără înfrângere”, a conchis Stanciu.