“Pe soția lui a vrut s-o arunce la câini”
Ancheta în cazul celor două dispariții din Caracal se complică de la o zi la alta! Gheorghe Dincă, pretinsul criminal al Alexandrei și Luizei, continuă să susțină că el le-a omorât, în vreme ce se conturează tot mai mult și ipoteza ca fetele să fi căzut victimele unei rețele de traficanți de carne vie. Un lucru este cert: Dincă are profilul unui criminal, spun inclusiv apropiații lui, care au dezvăluit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, că acesta ar fi vrut să-și omoare și soția, cu o săptămână înainte de dispariția Alexandrei. (NU RATA: GIGI BECALI, PRIMA REACȚIE DESPRE GHEORGHE DINCĂ: “ÎL ARE PE DIAVOLUL ÎN EL! EU NU L-AȘ OMORÎ! L-AȘ CASTRA ȘI..”)
Planul lui Gheorghe Dincă de a trage cât mai mult de timp în derularea anchetei s-a cam dus de râpă, pentru că starea lui medicală se pare că îi permite să participe la percheziții, alături de procurori și criminaliști, iar în următoarele zile acesta va fi obligat să-i însoțească la verificări. Momentan, suspectul nu vrea să colaboreze și să ofere date cu privire la locul în care ar fi aruncat cadavrele. (Citește și: AM DESCOPERIT UN BUNCĂR ANTI-ATOMIC UNDE GHEORGHE DINCĂ AR FI PUTUT ASCUNDE CADAVRELE!)
Câinii lui Dincă, hrăniți cu carne de om?
Familia Luizei, una dintre posibilele victime ale acestui individ deosebit de periculos, a venit, vineri, cu o cerere șocantă, după ce a luat în calcul o ipoteză la care nu mulți s-ar fi gândit. Rudele fetei vor să fie verificate excrementele câinilor care se aflau în curtea lui Gheorghe Dincă, pentru a se afla dacă nu cumva aceștia au fost hrăniți cu rămășițe umane. O ipoteză halucinantă, într-adevăr, însă care va fi, cel mai probabil, verificată.
Între timp, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a reușit să stea de vorbă cu persoane care îl cunosc foarte bine pe bărbatul care a șocat toată România și care ne-au povestit că suspectul a fost pe punctul de a-și ucide și soția, chiar cu o săptămână înainte de dispariția Alexandrei.
„Câinii ăia erau foarte agresivi”
”Pe soția lui voia s-o arunce la câini! Femeia a fost la el cu o săptămână înainte de dispariția Alexandrei, atunci când el a amenințat-o că dă drumul la câini, ca s-o mănânce. Câinii ăia erau foarte agresivi. Este un manic sexual, de asta sunt convins”, a declarat un apropiat al bărbatului pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.
Soția lui Gheorghe Dincă, în schimb, nu vrea să declare public absolut nimic. Și nici cei care au audiat-o nu au vrut să facă publică varianta femeii cu privire la acuzațiile care i se aduc soțului ei. Doar fiica acestuia a promis că va ieși cu declarații, însă, după ce în spațiul public a apărut un bărbat care a acuzat-o că ar fi plasat fete unor italieni veniți să vâneze în România, aceasta nu a mai putut fi contactată.
Legiștii au aflat cui aparțin oasele din curtea lui Dincă
Expertiza antropologică pe fragmentele osoase ridicate din casa din Caracal, unde Gheorghe Dincă le-ar fi ucis pe cele două tinere, a fost finalizată. Se pare că ele aparțin unei fete cu vârstă cuprinsă între 12 și 17 ani. Ceea ce exclude, din start, ca ele să fie ale Luizei, pentru că fata dispărută are 18 ani, dar cel mai probabil ar fi exclusă și varianta că ar aparține Alexandrei, pentru că sunt vechi.
Potrivit surselor citate, expertiza genetică este, în continuare, în lucru. (VEZI ȘI: SCRISOARE IMPRESIONANTĂ ÎN MEMORIA ALEXANDREI, LĂSATĂ LA POARTA CASEI ÎN CARE A FOST TORTURATĂ ȘI UCISĂ)
Procurorii au reluat vineri cercetările în cazul crimelor de la Caracal, făcând verificări la casa lui Gheorghe Dincă, unde au fost găsite probe ADN aparținând Alexandrei Măceșanu. Dincă, suspect principal în acest caz, participă la cercetări. El a fost dus sub escortă de la Arestul Central din Capitală înapoi la casa din Caracal, unde le-ar fi ucis pe cele două tinere, pentru verificări.