Aproape 50% dintre romanii nu au folosit niciodata un computer!
Doar 50% dintre romanii cu varste cuprinse intre 16-74 de ani au folosit vreodata un calculator, fata de 96% in Suedia, 94% in Danemarca si Olanda, 93% in Finlanda sau 91% in Marea Britanie, se arata intr-un comunicat transmis de Eurostat.
Media europeana este de 78%, iar pe penultimul loc, inaintea Romaniei, se situeaza Bulgaria, cu 55%.
In randul tinerilor, 81% dintre romanii cu varste cuprinse intre 16 si 24 de ani au folosit macar odata calculatorul, de asemenea cel mai mic procentaj din UE, fata de o medie de 96% la nivelul Uniunii si procentaje de 100% in mai multe tari – Olanda, Austria, Finlanda, Suedia, Marea Britanie si Luxemburg.
In Bulgaria, 87% dintre tineri au folosit cel putin odata PC-ul, iar in Ungaria 98%.
Datele au fost colectate la nivelul anului 2011.
Ministrul Comunicatiilor, Razvan Mustea, a declarat luni ca Romania are zone cu „ultraviteze” la conexiunile de internet, „programatori ultraperformati” si „hackeri ultraspecializati”, dar si prea multi cetateni pentru care internetul este inca „un OZN”.
Un sondaj prezentat de Eurostat in luna decembrie a anului trecut releva ca mai mult de jumatate dintre romanii cu varste cuprinse intre 16 si 74 de ani nu au folosit niciodata internetul, in timp ce mai putin de o treime dintre gospodariile din Romania au acces la o conexiune de mare viteza (broadband), cifre care plaseaza Romania pe ultima pozitie in UE.