Aproape 16.000 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore! Câte reacții adverse au fost înregistrate

Publicat: 22/07/2021 | 20:08

Potrivit informațiilor oferite de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, 15.997 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Numărul celor imunizați este în creștere comparativ cu ziua de ieri, 21 iulie, când au fost raportate 15.178 de vaccinări.

Cel mai recent bilanţ arată că în ultimele 24 de ore 11.170 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 4.827 au primit rapelul. (CITEȘTE ȘI: CERTIFICATUL VERDE, OBLIGATORIU LA CINEMA, PISCINĂ SAU ÎN MIJLOACELE DE TRANSPORT. VARIANTA DELTA AMENINŢĂ CU NOI RESTRICŢII!)

În ultimele 24 de ore, 6.694 de persoane au ales să facă vaccinul produs de Johnson & Johnson care se administrează în doză unică. S-au administrat și 8.829 de doze Pfizer, dintre care 4.362 ca primă doză și 4.467 la rapel. De asemenea, au fost administrate 105 de doze Moderna ca prima doză și 235 ca rapel și 9 de la AstraZeneca ca primă doză și 125 ca rapel.

În total, de la începutul campaniei naționale de vaccinare, în decembrie 2020, și până în prezent, în România au fost vaccinate 4.918.657 de persoane, dintre care 4.762.837 cu schema completă.

Reacții adverse

În ultimele 24 de ore au fost raportat 5 reacții adversare după vaccinare, două pentru Johnson & Johnson și trei pentru Pfizer.

În total, în România, de la debutul campaniei de vaccinare au fost înregistrate 16.755 de reacții adverse, ceea ce reprezintă 1,81 la 1.000 de doze administrate.

Deoarece, programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea de vineri, 23 iulie.

(VEZI ȘI: CORONAVIRUS ROMÂNIA, 22 IULIE 2021. 78 DE CAZURI NOI S-AU ÎNREGISTRAT ÎN ULTIMELE 24 DE ORE)