Apocalipsa pentru fumători. Un pachet de țigări va costa 12 euro în toate magazinele din Franța

Publicat: 29/11/2023 | 17:47

Tot mai multe state intensifică lupta împotriva consumului de tutun, iar asta nu îi face prea fericiți pe fumători. Cei care au acest viciu trebuie să știe că în curând prețul unui pachet de țigări va crește, în special în Franța. Autoritățile au anunțat un plan de scumpiri, iar în curând prețul unui pachet de țigări o să depășească 12 euro.  

Consumul de tutun este un viciu dăunător, împotriva căruia se luptă de mulți ani. În unele state acesta chiar a fost interzis, însă în majoritatea se încearcă o eliminare mai „blândă” a acestui obicei. Multe țări au adoptat măsuri precum scumpirea pachetelor de țigări și restricționarea locurilor în care se poate fuma, iar acum altele noi se anunță. Franța pregătește o nouă serie de restricții.

(CITEȘTE ȘI: CÂTE PACHETE DE ȚIGĂRI PE ZI FUMA RONA HARTNER PENTRU A DEVENI SABINA DIN GADJO DILO. PERIOADA TERIBILĂ DIN VIAȚA REGRETATEI ACTRIȚE)

Apocalipsa pentru fumători

Așa cum spuneam, Franța pregătește o nouă serie de restricții pentru a limita consumul de tutun. Prima de pe listă este scumpirea pachetelor de țigări. Mai exact, acestea urmează să ajungă în 2025 la 12 euro, iar în 2026 la 13 euro, a anunțat marţi ministrul francez al Sănătăţii, Aurélien Rousseau. Acesta a mai prezentat un plan împotriva tabagismului.

Creşterea preţului tutunului „este cea mai eficientă măsură împotriva consumului de tutun potrivit OMS şi tuturor studiilor independente pe această temă”, a spus într-o conferinţă de presă ministrul francez.

De asemenea, o altă măsură anunțată are legătură cu locurile în care se poate fuma. În anul 2006 fumatul a fost interzis în anumite spații, iar acum această interdicție s-a extins la plaje, parcuri publice şi în zona instituțiilor școlare.

„Fără fumat va fi, de-acum, norma. Spaţiile fără fumat – peste 7.200 în peste 73 de departamente – sunt înainte de toate rezultatul unei mișcări impulsionate local de către comunități. Noi răsturnăm azi responsabilitatea şi stabilim acest principiu care devine regulă”, a mai anunțat ministrul în prezentarea Programului național francez de luptă împotriva consumului de tutun.

Se scumpesc țigările și în România

Și în România fumătorii vor plăti mai mulți bani pentru un pachet de țigări, începând cu anul viitor. Măsurile fiscale, care prevăd, printre altele, și creșterea accizelor la produsele din tutun vor scumpi pachetul de țigări cu aproximativ un leu.

În prezent, acciza la țigări este de 12,52 lei pentru un pachet, iar începând de la 1 ianuarie 2024, va ajunge la 13,46 lei. Astfel, acest lucru înseamnă că fumătorii vor da cu aproximativ un leu mai mult pentru un pachet de țigări.

Deși în România prețul unui pachet de țigări este mai ieftin ca în alte țări, raportat la puterea de cumpărare, românii plătesc de patru ori mai mult pentru un pachet de țigări, față de cetățenii din Luxemburg, sau dublu față de cei din Germania, Italia, Spania și Olanda.

(VEZI ȘI: ADIO, ȚIGĂRILE MARLBORO! URIAȘUL BRAND VA DISPĂREA DE PE PIAȚA PRODUCĂTORILOR DE ȚIGARETE CU ARDERE DĂUNĂTOARE)