APOCALIPSA IN TARA SOARELUI RASARE! Pamantul s-a miscat ca un sarpe

De: Cancan
Publicat: 13/03/2011 | 00:00

Japonia cutremurata!

11 martie 2011! O data pe care japonezii nu o vor uita prea curand, ziua in care arhipelagul lor a fost zgaltait de un seism cu magnitudinea de 8,8, urmat de zeci de replici de mai mica intensitate si de un tsunami care a spalat coastele tarii, curmand vietile a mii de persoane. Doua minute de „tremuraturi” au fost de ajuns pentru a arunca intreaga Japonie in haos.

In urma cu aproape un an, pescarii japonezi intrau in panica: ceva rau urma sa se intample. Cel care le provoca aceste temeri era pestele-rama, un peste rar care traieste de regula la 1.000 de metri adancime si care li se prindea tot mai des in plase. Potrivit traditiei nipone, atunci cand acesta urca la suprafata si devine o prada facila pentru pescari ori cand se azvarle singur pe plaja o face pentru a avertiza apropierea unui cutremur de proportii. Nimeni nu stie exact cand se va intampla cumplitul eveniment, dar cert este ca se va intampla. De data aceasta, pestele-rama si-a facut predictiile cu un an inainte, iar catastrofa a venit pe 11 martie 2011. Seismul cu magnitudine de 8,9 s-a produs ieri in largul coastelor de nord-est ale Japoniei, generand un tsunami de peste 10 metri pe coastele Sendai, din nord-estul tarii. Zeci de cladiri, masini, ambarcatiuni si chiar avioane au fost distruse. Pe durata celor doua minute, cat a durat seismul, drumurile parca au luat-o din loc, ondulandu-se asemenea unor covoare zburatoare. Numarul celor afectati de seism, care s-a simtit pana si la Beijing, in China, este deocamdata imposibil de stabilit. Cert este ca sute de persoane si-au pierdut viata sub daramaturi ori inghitite de valurile uriase, in vreme ce alte sute au fost date disparute.

Guvernul japonez a declarat stare de urgenta dupa ce administratorii centralei nucleare din Onagawa au constatat o deficienta la un sistem de racire a unui reactor si o explozie puternica a avut loc la un complex petrochimic din Sendai. Potrivit expertilor, refacerea Japoniei in urma acestei catastrofe ale carei daune sunt imposibil de stabilit, cel putin pentru moment, va fi o chestiune de durata. Ce se poate afirma cu siguranta e ca seismul de ieri este cel mai mare cu care s-a confruntat Japonia de cand locuitorii acestei tari au inceput sa tina o evidenta a fenomenului, la sfarsitul secolului al 19-lea. Cat despre posibilitatea producerii unui cutremur de o magnitudine mai mare, aceasta nu este exclusa, cu toate ca specialistii raman rezervati. „Se poate intampla ca Japonia sa fie lovita de un cutremur si mai mare, in urmatoarea luna. Nu exclud aceasta probabilitate. Totusi, cred ca replicile care vor urma acestui seism nu vor depasi 6-7 grade”, a declarat geologul american Robert Williams.

Fotbalistul Takayuki Seto de la Astra Ploiesti a scapat de pericolPrintre japonezii care se aflau departe de casa in momentul producerii cutremurului se numara si fotbalistul Takayuki Seto, legitimat la Astra Ploiesti.

Cum a aflat de nenororcire, Takayuki si-a sunat imediat bunica. A aflat ca e bine si s-a linistit. Cu toate ca familia lui nu locuieste in zona de nord a Japoniei, el era oricum ingrijorat. „Sunt socat de ce am vazut, va dati seama. Am vorbit cu bunica, era OK, dar sunt speriati si stiu ca trebuie sa fie atenti la alertele de tsunami. Avem rude si in zona de nord, nu se poate lua insa legatura cu ele, pentru ca sunt cazute liniile telefonice. Daca era sa am probleme cu familia plecam acasa, dar asa, nu am de ce. Ma bucur sincer ca nu sunt acasa, ci in Romania!”, ne-a declarat fotbalistul nipon.