Cristina, mama Raisei – fetița ucisă și abandonată pe un câmp în apropierea casei din Dolj – se află într-o situație disperată. Sâmbătă, 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, femeia își va înmormânta fetița de doar doi ani și jumătate. Până atunci, aceasta face un apel disperat către autorități și imploră ca fiul ei să fie lăsat să vină acasă. Cel mic a ajuns în grija statului.
Raisa a fost ucisă cu bestialitate de vărul ei mai mare – un adolescent de 15 ani – din cauza unei bucăți de pâine. La doar câteva zile de la crimă și după mai bine de 20 de ore de audieri, băiatul le-a recunoscut fapta anchetatorilor, iar acum urmează ca aceștia să anunțe cu exactitate ce s-a întâmplat în ziua în care Raisa a fost ucisă. După ce trupul copilei a fost găsit fără viață la doar câțiva metri de casa în care locuia, fratele copilei a fost luat de urgență în grija celor de la Protecția Copilului.
Marți, 28 mai, Raisa a fost găsită fără viață pe un câmp din Dolj – la nici 200 de metri de casa în care locuia. Moartea copilei a fost una violentă. Principaul suspect în cazul crimei a fost vărul fetei, un adolescent de 15 ani. Băiatul a recunoscut fapta în fața anchetatorilor, după ce inițial negase că ar fi fost implicat în nenorocire.
După tragedie, părinții Raisei s-au întors din Spania – unde munceau – în România, iar acum se pregătesc de înmormântarea fetiței lor. În cadrul unei intervenții telefonice în emisiunea Acces Direct, femeia a mărturisit că acum se luptă cu autoritățile ca să-și recupereze celălalt copil – fratele Raisei. După ce copila de doi ani a fost găsită fără viață, fratele ei a fost luat de urgență de lângă familia lui și plasat în grija statului.
„Am lăsat fetița, știți unde este, am lăsat-o în sicriu ca să pot să vorbesc, să pot să îmi recuperez copilul. Una o bag în pământ, nu pot să o mai întorc. Dacă aș putea și aș da zile, aș zice „Doamne, omoară-mă pe mine, că să se întoarcă ea”. Nu mai pot să o întorc, să îi mai dau viață… Să fac tot posibilul să îmi dea înapoi copilul (…) Am pierdut una și să îl pierd și pe celălalt, să îmi crească prin Protecția Copilului nu aș mai vrea asta”, a declarat Cristina, mama Raisei, la Acces Direct.
Totodată, mama Raisei susține că imediat cum a ajuns în țară – ca să fie prezentă la înmormântarea Raisei – a mers direct să-și recupereze fiul. Atunci a aflat că cel mic a fost dus în grija unei familii, într-un centru de plasament, pe motiv că acolo va avea parte de un trai mai bun și că noua familie îi va oferi tot ceea ce părinții lui nu au putut până acum.
„Scrie destul de bine că copilul nu se ține reținut decât până ajung părinții în țară (…) Eu direct la copil m-am dus, să îmi recuperez copilul și îmi zice că e dat la o familie, într-un centru de plasament, să îi ofere mai mult decât ce am putut eu să îi ofer la copilul meu. Ce viața mai am eu pe pământ dacă copilul ăla nu mai revine la mine? Unul îl bag în pământ”, a mai spus femeia.