A apărut rezultatul necropsiei lui Alexandru Țuțulică! Care este cauza morții tânărului abandonat pe marginea șoselei

Publicat: 12/03/2018 | 18:19

Rezultatul necropsiei lui Alexandru Țuțulică a apărut. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, cauza morții tânărului ar fi asfixierea, cauzată de un edem pulmonar.

Alexandru Țuțulică, un tânăr de 28 de ani, a murit după ce a fost abandonat pe marginea șoselei de către prietenii săi. Ionuț, șoferul mașinii în care se afla Alexandru Țuțulică, le-a declarat anchetatorilor că s-a speriat atunci când l-a văzut pe Alexandru că se simte rău. El a luat atunci decizia să îl lase pe acesta pe marginea șoselei.

Alexandru Țuțulică era consumator de droguri. Motivul pentru care acestuia i s-a făcut rău poate fi legat de consumul de stupefiante. Când polițiștii l-au găsit pe tânărul decedat, acesta avea spume și sânge la gură. Anchetatorii stabiliseră înainte de necropsie că decesul tânărului nu ar fi fost cauzat de un omor.

În mașina din care a fost dat jos Alexandru Țuțulică se mai aflau patru persoane, un băiat, șoferul mașinii, și trei fete. Toate persoanele din mașină ar fi consumat droguri, susțineau surse judiciare citate de jurnalul.ro. Alexandru Ţuţulică, zis Mitu, locuia în zona în care a fost găsit mort. Tânărul a fost reţinut în martie 2017 pentru 30 de zile pentru trafic de droguri, alături de alte 23 de persoane, iar de mai multe luni era sub control judiciar.

 

Bogdan Stanescu