Duminică, 25 februarie 2024, sicriul cu trupul neînsuflețit al Mioarei Roman a ajuns la capela Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, unde cei care au dorit să-i aducă un ultim omagiu au mers la căpătâiul fostei soții a lui Petre Roman. Printre cei care au venit să-și ia rămas bun s-au numărat persoane publice, prieteni, rude, dar și apropiați ai Oanei Roman. În astfel de momente dificile, după ce mama ei a trecut la cele Sfinte, Mihai Mitoșeru a simțit nevoia să fie alături de buna lui prietenă.
Mioara Roman s-a stins din viață vineri, 23 februarie 2024, în căminul de seniori din Snagov, acolo unde și-a petrecut ultimul an din viață. Astăzi, 25 februarie, trupul neînsuflețit al regretatei jurnaliste a fost depus la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
Printre cei prezenți s-a aflat și Mihai Mitoșeru, prieten bun al Oanei Roman. Prezentatorul TV a simțit nevoia să fie alături de fiica Mioarei Roman în aceste momente delicate. Înainte de a ajunge la căpătâiul Mioarei Roman, Oana Roman a ieșit în întâmpinarea lui și l-a așteptat la poarta bisericii. Preț de câteva secunde, cei doi s-au îmbrățișat și au schimbat câteva vorbe. Mitoșeru s-a prezentat ținând în mână o coroană funerară din flori albe.
Încă de la primele ore ale zilei, la scurt timp după ce mașina funerară cu trupul neînsuflețit al Mioarei Roman a ajuns al Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Petre Roman a vrut să fie primul care vine să-i aducă fostei sale soții un ultim omagiu- vezi AICI imagini.
Mioara Roman va fi înmormântată luni, 26 februarie 2024. Slujba va avea loc la aceeași Biserică, iar înmormântarea va avea loc la cimitirul Reînvierea, strada Reînvierii nr 4.
„Pentru toți cei care doresc să își ia rămas bun de la mama. Va fi depusă mâine, duminică, 25 februarie, la ora 14, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, strada Cavafii Vechi nr. 6. Slujba de înmormântare va avea loc la aceeași biserică luni, 26 februarie, ora 14. Înmormântarea va avea loc după slujbă, la cimitirul Reînvierea, strada Reînvierii nr. 4”, a scris Oana Roman pe rețelele de socializare