Scene care au uluit internauții au fost surprinse în Ungaria. Un autocar care transporta români a devenit cunoscut în întreaga lume, după ce șoferul a făcut accident și a descoperit… un pasager ascuns. Culmea, bărbatul și-a reluat drumul de parcă nu s-a întâmplat nimic.
Camerele de supraveghere de pe autostrada M3 au surprins momentul în care șoferul s-a distras, vreme de câteva clipe și a intrat într-o barieră de pe marginea drumului. A reușit să se repună în echilibru, fără probleme majore. S-a dat jos să vadă daunele, dar a dat de un „musafir” nepoftit:
„Merge în jurul autobuzului, apoi deschide portiera de la portbagaj. Apare un picior, apoi altul! Persoana care călătorește în compartimentul de bagaje se încalță și iese. După asta, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, șoferul și omul ieșit de la bagaje se urcă în autocar și pleacă mai departe”, este o parte din textul care însoțește filmarea pe rețelele de socializare.
(CITEȘTE ȘI: Câți bani dat pe mâncare un turist român la un restaurant în Transnistria. „A fost o experiență inedită”)
Așa cum s-a văzut pe camerele de supraveghere MKIF (Hungarian Concession Infrastructure Development Zrt.), după ce a făcut micul accident, șoferul i-a alungat rapid pe pasagerul clandestin. Ulterior, și-a continuat drumul de parcă nimic nu s-a întâmplat.
Nu este prima dată când un șofer de autobuz provoacă probleme pe autostrăzile din Ungaria, dar problema este că mulți conducători auto fug de responsabilitate și de răspunderea lor, dar și de plata datoriilor pentru daunele produse.
(CITEȘTE ȘI: 7.000 de lei pe lună pentru începătorii în această meserie. Patronii români se plâng că nu găsesc doritori)