Aparatul care depisteaza cancerul oral in doar cateva minute
Cel mai performant aparat de detectare a cancerului oral este disponibil in premiera si in Romania. Aparatul contine o camera digitala, care ii permite stomatologului sa aiba acces la imagini detaliate, fara ca pacientul sa fie iradiat in timpul consultatiei.
„Cancerul oral este foarte dificil de observat in primele stadii, pentru ca evolueaza fara a prezenta simptome specifice. Din fericire, aceasta forma de cancer poate fi usor de detectat cu ajutorul unui test simplu Oral Cancer Screening”, spune dr. Oana Taban, medic stomatolog. O astfel de analiza costa 150 de lei si trebuie repetata la fiecare sase luni sau cel putin o data pe an. Conform statisticilor, peste 640.000 de oameni din lumea intreaga primesc anual acest diagnostic terifiant si cel putin jumatate dintre ei mor in cel mult cinci ani. Depistat in stadii incipiente, cancerul oral se trateaza cu succes.