Aparatele din casă care trebuie „despărțite”. Ce distanță trebuie să fie între frigider și aragaz, de fapt
Amenajarea unei locuințe implică, de cele mai multe ori, atât un buget disponibil, cât și timp. Unele dintre cele mai dificile aspecte reprezintă alegerea corectă a pieselor de mobilier, dar și a aparatelor electrocasnice. Odată alese și aduse în locuință, nu îți mai rămâne decât să le poziționezi după bunul plac. Totuși, frigiderul și aragazul sunt două dintre aparatele din casă care trebuie „despărțite”. Te-ai gândit vreodată care este, de fapt, motivul pentru care trebuie să existe o distanță între ele? Detaliile se află mai jos, în articol.
Aragazul și frigiderul sunt două dintre aparatele din casă pe care ar trebui să le poziționezi diferit. Există la mijloc o explicație. Unele electrocasnice necesită o poziționare specială, pentru a putea fi eficiente și pentru a nu-ți crește factura la curent. Frigiderul face parte din categoria electrocasnicelor care consumă cea mai multă energie electrică, motiv pentru care ar trebui poziționat „strategic”. Poziționarea, de cele mai multe ori în bucătărie, nu trebuie să fie în dreptul aragazului.
Vezi și CÂTE ORE REZISTĂ ALIMENTELE ÎN CONGELATOR, ÎN CAZUL ÎN CARE SE IA CURENTUL ELECTRIC ÎN CASĂ?
Frigiderul și aragazul, aparatele din casă care nu trebuie să fie înghesuite în bucătărie
Trebuie să ai în vedere „triunghiul bucătăriei”, și anume frigiderul – aragazul – chiuveta. Electrocasnicele nu trebuie să fie înghesuite într-o bucătărie. Pentru a-și putea menține o temperatură cât mai mică (sau la cât este setată), trebuie să fie la distanță de aragaz. Un designer al spațiului bucătăriei susține că există un „sfat tradițional” de care ar trebui să ții cont.
„Sfatul tradițional era ca frigiderele și aragazele să fie despărțite, pentru că frigiderul avea nevoie de și mai multă energie, pentru a menține temperatura mică. Trebuie menționat că multe frigidere moderne, care au și congelatoare sunt insulate mult mai bine. Și au un sistem de răcire integrat, care ar preveni asimilare căldurii de la aragaz”, a spus designerul Ashleigh Hanwell.
În condițiile în care tehnologia modernă permite acest lucru, aparatele din casă pot fi poziționate mai aproape. Dar se recomandă să nu faci acest lucru, deoarece căldura poate fi transferată. Acest aspect ar putea să îți mărească factura la curent.
Amenajarea optimă ar putea fi în felul următor: între frigider și aragaz să se afle un alt corp de bucătărie. De exemplu, un bufet sau chiuveta pot „despărți”, în mod favorabil, cele două aparate din casă. Pentru funcționarea optimă a aparatelor, se recomandă să fie minimum cinci centimetri între ele, conform useit.ro.
Vezi și TRUCUL PE CARE PUȚINE GOSPODINE ÎL ȘTIU. CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ ÎNVELEȘTI BANANELE ÎN FOLIE DE ALUMINIU