Monica Cioată, o tânără avocată din Iași, a murit, după ce a căzut de la etajul al șaselea. Apropiații femeii de doar 26 de ani spun că era însărcinată, iar vestea ar fi aflat-o de curând.
Duminică, 20.06.2021, medicii legiști i-au făcut necropsia avocatei, iar acum se așteaptă rezultatele. Astfel, se încearcă să se afle ce s-a întâmplat exact în noaptea de vineri spre sâmbătă, când femeia a căzut. Iar anchetatorii au mai multe piste. Oamenii legii vor să afle dacă a fost vorba despre un accident, despre sinucidere sau despre o crimă. Din păcate, la dosar e prinsă doar mărturia iubitului ei, care spune că avocata s-a dezbrăcat și a sărit în gol de la etaj. Anchetatorii, care îl privest pe tânăr cu scepticism, au sigilat ușa apartamentului în care ea a locuit împreună cu iubitul și așteaptă rezultatele de la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași. (CITEȘTE ȘI: O AVOCATĂ DIN IAȘI, ÎN VÂRSTĂ DE 26 DE ANI, A MURIT DUPĂ CE S-A ARUNCAT ÎN GOL DE LA ETAJUL 6 AL UNUI BLOC)
Apropiații tinerei au scris pe rețelele de socializare. „Eu și Monica am petrecut 13 ani în aceeași clasă. Sunt în șoc, aflând această veste atât de dureroasă. Ai plecat prea devreme, suflet inocent și îmi pare atât de rău!!! Monica a fost o persoană cu un suflet curat, fără răutate, blând și mereu cu un bagaj de cunoștințe încărcat. A fost mereu silitoare și mereu a fost printre primii, chiar și prima din clasă. Un copil mereu ascultător și inocent. Sper că îți vei găsi liniștea alături de ai tăi îngeri! Sincere condoleanțe familiei!”, a spus o fostă colegă de clasă a Monicăi.
Monica Cioată avea 26 de ani și era avocată în cadrul Baroului Iași. A murit după ce a căzut de la etajul al șaselea al unui bloc din zona Târgu Cucu. Drama s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 4:00. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost preluat și dus la IML, iar polițiștii au declanșat imediat ancheta. (NU RATA: CRIMĂ SAU SINUCIDERE? O AVOCATĂ DIN IAȘI A MURIT, DUPĂ CE A CĂZUT, DEZBRĂCATĂ, DE LA ETAJUL 6)
„Din câte știu eu, proprietarul apartamentului s-a mutat cu tânăra asta de vreo 3 luni. Noaptea trecută, pe la 3:30, am auzit gălăgie, o ceartă. La scurt timp am auzit o bufnitură și un urlet de femeie care a durat câteva secunde, apoi s-a făcut o liniște totală. Știți, pe la noi, pe la bloc, mai vin tot felul de boschetari și se mai ceartă, am crezut că ei erau pe acolo, pe jos. Când am ieșit la balcon și m-am uitat, am văzut o femeie întinsă pe asfalt. Prima mea impresie a fost că era un manechin din plastic, nici nu mi-am dat seama că e o femeie în carne și oase acolo”, a spus unul dintre vecinii femeii, pentru bzi.ro.