Anunțul UE care îi va liniști pe români! Nu se mai interzic centralele de apartament
Reprezentanții Uniunii Europene (UE) vin cu vești noi pentru toți cetățenii. Centralele de aparament nu vor fi interzise, conform ultimului comunicat transmis prin fișa informativă, pe site-ul Comisiei. Mai mult decât atât, au anunțat că a avut loc o dezinformare a populației referitor la acest aspect. Informațiile se regăsesc mai jos.
Centralele de apartament nu se vor interzice, potrivit ultimelor date transmise prin intermediul unei fișe informative pe site-ul oficial al Comisiei Europene. Uniunea Europeană nu are în plan să îi lase pe cetățeni fără centrale și anunță că a avut loc o dezinformare a populației. În ultimele luni de zile, s-a tot preconizat că locuitorii multor state europene nu vor mai avea acces la centralele de apartament și că vor fi interzise. După ce au avut loc mai multe întruniri la nivelul Comisiei Europene, reprezentanții UE au venit cu noi precizări.
UE: centralele de apartament nu se vor interzice
Centralele de apartament nu se vor interzice, așa cum s-a crezut în urmă cu câteva luni. În spațiul public, dar și pe micile ecrane au apărut informații referitoare la interdicția așteptată de europeni vizavi de dispozitivele utilizate pentru încălzire. În realitate, însă, a fost o dezinformare, așa cum au precizat reprezentanții UE.
În acest sens, conform comunicatului transmis la data de 3 aprilie 2024, sistemele de încălzire și cazanele nu vor fi interzise. La categoria sistemelor de încălzire sunt integrate următoarele: boilerele, centralele, încălzitoarele pe bază de combustibili fosili. De altfel, se dorește în continuare ca emisiile de carbon să fie diminuate.
„UE ia masuri de reducere a emisiilor de carbon ale clădirilor, ceea ce se traduce în facturi mai mici pentru consumatori și o calitate a vieții îmbunătățită. Uniunea Europeană NU interzice cazanele/sistemele de încălzire (de exemplu centrale, boilere, încălzitoare, etc.) pe bază de combustibili fosili.
(…) Dispozițiile Directivei privind performanța energetică a clădirilor vor sprijini astfel eforturile UE de a scădea emisiile de carbon în Uniune. Acesta aduce beneficii concrete cetățenilor în contextul Pactului Verde European prin:
- îmbunătățirea calității vieții oamenilor, acasă și la locul de muncă;
- cresterea comfortului locuintelor si reducerea facturilor la energie.
Concret, Directiva privind performanța energetică a clădirilor convenită de Parlamentul European și statele membre ale UE prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili. Prin urmare, nu se interzic sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente.
După intrarea în vigoare a directivei, guvernele vor avea posibilitatea de a elimina treptat anumite dispozitive de încălzire pe baza emisiilor acestora, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime a energiei din surse regenerabile folosite.
În plus, guvernele vor trebui să stabilească măsuri specifice pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire până în 2040.
Directivele UE lasă guvernelor naționale flexibilitate în ceea ce privește îndeplinirea de către acestea a aspirațiilor și a obiectivelor generale agreate. Legislația este concepută astfel încât să țină seama de toate particularitățile naționale ale parcului imobiliar și ale mixului energetic din fiecare țară”, se arată în comunicatul transmis de Comisia Europeană.
Sursă foto: colaj Pixabay