Anunţul şocant făcut de un medic de la Matei Balş! Nu scăpăm de coronavirus nici iarna viitoare: “Va fi mult mai greu”
Andrei Rogoz, medic de boli infecțioase la Spitalul “Matei Balș” din Capitală, susține că nu vom scăpa de COVID-19 nici iarna viitoare, fiind de părere că în România vor exista două vârfuri ale pandemiei.
“Mă alătur celor care anticipează o evoluție în cel puțin două valuri, cu un prim platou (mai degrabă decât un punct) critic în cca 2-3 săptămâni, apoi o acalmie până în iarna viitoare când cred că va fi mult mai greu, suprapunându-se peste sezonul de gripă (anticipez că se vor da și atunci ‘ordonanțe militare’ pentru vaccinarea antigripală, tocmai pentru a reduce aceasta posibila suprapunere)”, a spus Andrei Rogoz.
CURSA pentru vaccinul împotriva COVID-19
Își atacă unii colegi: “Ar trebui să se simtă rușinați!”
Medicul a vorbit și despre colegii săi care, în ultimele zile, au hotărât să demisioneze din sistem, speriați că ar putea fi infectați cu coronavirus.
“Pentru mine, sunt greu de judecat în bloc. Unii dintre ei pot avea boli cronice sau alte suferințe pentru care o infecție cu noul coronavirus ar reprezenta un risc enorm de a-și pierde viața. În condițiile astea, din punct de vedere legal consider că ar putea fi exceptați de la obligația acordării asistenței medicale, chiar dacă ‘demisia’ nu mi se pare soluția formală recomandată.
În schimb, celor care o fac motivând că echipamentele de protecție disponibile nu sunt ideale sau, și mai rău, pentru că se consideră nepregătiți (neantrenați) în a utiliza corect aceste echipamente – le-aș spune că ar trebui să se simtă rușinați, dar că nu e târziu să revină asupra deciziei”, a spus Andrei Rogoz potrivit alistmagazine.ro.