Anunțul șocant făcut de un bărbat a stârnit controverse în mediul virtual: ”Caut femeie tânără, care să…”
Anunțul șocant făcut de un bărbat a stârnit controverse în mediul virtual. Individul oferea cazare pentru femei în schimbul unor favoruri intime.
Un bărbat a postat un anunț online, în care spunea că este în căutarea unei colege de cameră cu beneficii. În schimb, femeia, care trebuia să fie neapărat mai tânără decât el, era scutită de plata facturilor.
În anunț, bărbatul explica faptul că este în căutarea unei femei singure, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani și care să nu aibă vreo boală cu transmitere sexuală. Femeia se putea muta în casa lui de lux și primea o cheie, astfel încât să poată veni și pleca după bunul plac. De asemenea, bărbatul dezvăluia că îi va procura și o mașină nouă celei care va accepta ”contractul”.
”Sunt un bărbat independent în căutarea unei femei. Nu am cazier, sunt nefumător și nu consum băuturi alcoolice. Dacă ne plăcem, poți sta în casa mea fără să plătești un leu. Astfel puteți economisi toți banii pe care îi câștigați”, se mai arăta în anunțul făcut de bărbat.
Anunțul s-a viralizat rapid, iar unii dintre internauți au început să facă glume pe seama subiectului mărturisind că ar fi o afacere bună pentru studentele care nu au o stiuație financiară bună. Alții l-au blamat pe bărbat spunând că promovează de fapt o formă de prostituție.