Anunțul momentului! O companie germană a dezvoltat o aplicație care identifică persoanele infectate cu Covid prin scanarea ochilor
O companie germană a dezvoltat o aplicație care poate identifica în trei minute persoanele infectate cu Covid, prin scanarea ochilor. Potrivit creatorilor, aplicația ar avea o eficacitate de 95% și a fost testată deja pe 70.000 de persoane
Semic RF, compania care a dezvoltat aplicația, cu sediul în Munchen susține că noua aplicație poate identifica în trei minute persoanele infectate cu Covid, prin scanarea ochilor, informează Agerpres, care citează Reuters.(CITEȘTE ȘI: CÂTE PERSOANE S-AU INFECTAT CU COVID-19, DUPĂ CE AU PRIMIT AMBELE DOZE DE VACCIN)
Se pare că procedura se bazează pe utilizarea unei fotografii a ochilor, realizată cu ajutorul unui smartphone. Virusul este identificat prin intermediul unei inflamații simptomatice a membranei conjunctive oculare, supranumită „ochi roz”.
„Am reușit să izolăm Covid din peste două milioane de nuanțe diferite de roz. Deschideţi aplicaţia, faceţi o poză a ambilor ochi, o trimiteţi pentru evaluare, apoi se poate stoca rezultatul evaluat sub formă de cod QR în smartphone-ul persoanei testate”, a explicat pentru Reuters Wolfgang Gruber, directorul Semic RF
Un pas spre revenirea la viața normală
Cei care au dezvoltat aplicația susțin că prin folosirea acesteia s-ar putea reveni la participarea unor mulțimi mari de persoane la evenimente precum concerte, meciuri de fotbal etc. În prima fază, aplicaţia se adresează companiilor şi utilizatorilor comerciali, la un cost de 480 de euro pe lună, fiind planificată o lansare ulterioară pentru persoane fizice, mai arată sursa citată.
Până acum aplicația a fost testată deja pe 70.000 de persoane și poate procesa până la un milion de scanări pe secundă, existând opțiunea de a extinde această capacitate.
(VEZI ȘI: PROTESTE ÎN GERMANIA! MANIFESTANȚII AU CERUT RESTRICȚII MAI DURE ANTI-COVID)
Sursa foto: pixabay.com