Anunțul momentului despre Simona Halep! Tribunalul de la Londra, dezvăluiri de ultimă oră
La finalul lunii iunie, Simona Halep (31 de ani, 56 WTA) a fost audiată în cadrul tribunalului Sport Resolutions. În ciuda faptului că trebuia să primească verdictul la două săptămâni din momentul audierilor, campioana noastră încă așteaptă decizia în cazul său de doping. La o lună distanță, reprezentanții tribunalului de la Londra au emis un comunicat oficial, în care evită totuși să explice de ce s-a prelungit atât de mult cazul Simonei Halep.
Coșmarul Simonei Halep a început anul trecut, după ce a fost depistată pozitiv la substanța Roxadustat în timpul unui control antidoping efectuat la US Open. În plus, pe 7 octombrie 2022, Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a decis să o suspende pe o perioadă nedeterminată din tenis. De atunci, campioana noastră nu a mai putut participa la niciun turneu, pierzând astfel multe locuri în clasamentul mondial.
(CITEȘTE ȘI: Simona Halep a primit azi vestea de la WTA. Știrea pe care românca nu mai dorea să o audă)
Comunicatul oficial al tribunalului Sport Resolutions. Simona Halep mai are de așteptat până la primirea verdictului final
După o așteptare de peste 8 luni, pe 28 și 29 iunie 2023, Simona Halep a fost audiată în cadrul tribunalului Sport Resolutions din Londra. În ciuda faptului că ar fi trebuit să primească verdictul final la două săptămâni de la momentul audierilor, campioana noastră încă așteaptă cu înfrigurare decizia.
În ciuda faptului că această situație este extrem de neplăcute pentru Simona Halep, reprezentanții tribunalului Sport Resolutions au evitat să ofere explicații pentru amânarea verdictului final în cazul româncei.
„Fiind un tribunal independent, ne aflăm în imposibilitatea de a comenta orice aspect legat de dosarele noastre, indiferent că procedurile s-au încheiat sau sunt în desfășurare. Adoptăm această abordare în privința tuturor cazurilor care ajung la noi.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze că nu vă putem furniza mai multe detalii, în acest moment”, a transmis Sport Resolutions, într-un răspuns pentru Adevărul.
Totuși, explicația pentru această prelungire a termenului de anunțare al verdictului final în cazul Simonei Halep ar putea fi faptul că situația româncei este considerată „o circumstanță excepțională”. În regulamentul de procedură al tribunalului Sport Resolutions este stipulat că „în afară de circumstanțele excepționale, instanța trebuie să ia o decizie în maximum trei săptămâni de la audiere sau de la încheierea fazei probatorii, atunci când procesul este încheiat pe baza documentelor scrise.”
Din cauza celei de a doua acuzații legate de pașaportul biologic al Simonei, procedura a devenit anevoioasă. Acest lucru i-a determinat pe judecătorii britanici să admită existența unor circumstanțe excepționale și astfel să prelungească termenul pentru anunțarea verdictului final.
(VEZI ȘI: Reacția ITIA, după ce Simona Halep apare înscrisă pe lista US Open 2023)