Anuntul facut vineri de familia lui Michael Schumacher! „Suntem in lacrimi”!
„Suntem coplesiti! Incredibilele manifestari de simpatie ale fanilor Ferrari, din fata spitalului, ne-au coplesit si miscat pana la lacrimi. Le suntem recunoscatori pentru asta si pentru toate urarile calduroase de insanatosire grabnica pentru Michael, venite din intreaga lume”, este mesajul familiei lui Schumacher. Septuplul campion mondial la Formula 1, Michael Schumacher, grav ranit intr-un accident de schi la Meribel si aflat in coma indusa intr-un spital din Grenoble, a implinit vineri 45 de ani.
In fata spitalului s-au strans, in cursul zilei de vineri, numerosi fani dornici sa ii aduca un omagiu campionului german.
Fanii au proiectat pe fatada spitalului un mesaj imens: „45. Schumi fii puternic, lupta in continuare”.
Tot vineri, ledauphine.com a notat ca in momentul accidentului Schumacher avea o camera pe casca, insa nu se stie daca aceasta functiona si daca eventualele imagini se afla in posesia anchetatorilor, parchetul din Albertville refuzand sa faca precizari in acest sens.
La scurt timp dupa aparitia acestei informatii, surse din cadrul anchetatorilor au declarat pentru AFP ca anchetatorii sunt in posesia camerei care era fixata pe casca lui Schumacher.
R.N.