Anunțul făcut de secretarul de stat Paul Ene! Masca de protecție o să fie obligatorie și în apă?
Mulți dintre români sperau ca în minivacanța de 1 mai restricțiile să fie ridicate, mai ales cei care au programat o escapadă la mare. Însă secretarul de stat în ministerul Economiei şi Turismului, Paul Ene, a făcut un anunț nu tocmai încurajator. Acesta a vorbit despre condițiile în care masca de protecție trebuie purtată la mare.
Astfel, potrivit anunțului făcut de acesta masca de protecție trebuie purtată în spațiile publice, lucru ce înseamnă că aceasta este obligatorie atât pe plajă, cât și în apă. (CITEȘTE ȘI: FLORIN CÎȚU A FĂCUT ANUNȚUL! CÂND SE VA RENUNȚA, DE FAPT, LA MASCA DE PROTECȚIE)
„În momentul de față, regula clară pentru toată lumea este că în spațiile publice să se poarte masca ”, a declarat secretarul de stat.
Anunțul acestuia vine după ce în ultima perioadă s-a vorbit intens despre renunțarea graduală la restricții, inclusiv în ceea ce privește masca de protecție.
Marea relaxare de la 1 iunie?
Deși mulți sperau ca unele măsuri de relaxare să se arate începând cu data de 1 mai, se pare că cel mai încurajator termen rămâne data de 1 iunie, atunci când românii are putea scăpa de masca de protecție. (CITEȘTE ȘI: DE 1 MAI, E POSIBIL SĂ MERGEM FĂRĂ MASCĂ PE PLAJĂ. MINISTRUL DE INTERNE, LUCIAN BODE, A FĂCUT ANUNȚUL )
De la 1 iunie, atât pe plajă cât și pe faleză, obligativitatea purtării măștii ar putea fi eliminată. Însă termenul nu este unul cert și depinde de evoluția pandemiei și de procentul de imunizare al oamenilor.
„Atunci când premierul Florin Cîțu a venit cu această perspectivă încurajatoare ca începând cu 1 iunie o parte din restricții să fie ridicate gradual, așa cum au fost și introduse, cu siguranță ne gândim și la acest aspect (al măștii pe plajă – n.r.), pentru că, în condițiile în care ajungi în vârful muntelui și porți mască sau stai pe plajă, intri în mare cu mască, din punctul meu de vedere, ca oameni normali ce suntem cu toții, ne gândim dacă este sau nu în regulă “, a declarat Lucian Bode.