Ludovic Orban, premierul României, a anunțat că starea de alertă va fi prelungită după data de 15 septembrie, una dintre cauze fiind numărul mare de persoane infectate zilnic în România. În acest context vor fi stabilite regulile pentru alegerile locale.
”În ceea ce priveşte ziua votului, asta o vom reglementa în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă. Pe data de 15 (septembrie – n.r.) va fi adoptată. Noi suntem încă în prelungirea stării de alertă, 16 august – 16 septembrie. Deocamdată nu putem reglementa decât după ce prelungim starea de alertă, în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă şi acolo vom da bază şi pentru emiterea ordinului comun privitor la regulile de desfăşurare a votului în ziua votului. Deja am avut discuţii repetate, am stabilit în primul rând de a organiza secţii de votare în sedii mai spaţioase”, a afirmat premierul, la B1 TV. Data alegerilor locale a fost stabilită pe 27 septembrie, scrie dcnews.ro.
Ludovic Orban a anunțat, joi seara, în ceea ce ar putea fi ultima sa ședință de guvern înainte de votul pe moțiunea de cenzură programat luni, că, de la 1 septembrie, se vor redeschide restaurantele în spații închise, precum și teatrele și cinematografele, urmând a fi permise și concertele în spațiu închis. ”Astăzi, în pauza pe care o vom face după prezentarea actelor normative, vom adopta în CNSU decizia pe care trebuie să o transpunem ulterior în hotărâre de Guvern, până la data de 1 septembrie, privitoare la deschiderea activităţilor culturale în spaţii închise, de la data de 1 septembrie.
E vorba de spectacole, teatru, concerte, cinematografe. De asemenea, va trebui să adoptăm regulile privind reluarea activităţii pentru restaurante în spaţii închise – restaurante ale hotelurilor, ale motelurilor şi pensiunilor, în hotărârea CNSU, care va fi transpusă în Hotărâre de Guvern până la 1 septembrie”, a spus Ludovic Orban.