Anunțul făcut de Poliția Rutieră! E grav! Ce vor păți șoferii prinși băuți la volan

Publicat: 14/12/2018 | 12:29

Șoferii care sunt prinși băuți la volan ar putea rămâne timp de un an fără permis de conducere. Propunerea vine din partea Poliției Rutiere, care argumentează cu bilanțul mare al numărului de oameni care au murit în 2018, în urma accidentelor provocate de conducătorii auto care au consumat alcool, informează a1.ro, citat de stiripesurse.ro.

Potrivit statisticilor, România ocupă primul loc în Europa la numărul de accidente rutiere produse din cauza șoferilor beți. În plus, în Codul Rutier din prezent, sancțiunile pentru această abatere sunt mai mult decât permisive.

Un an fără permis şi amenzi mai mari, sunt măsuri care au funcţionat în ţări precum Danemarca sau Slovenia, informează Antena 3.

O altă măsură care ar putea fi introduse în România chiar de anul viitor este instalarea dispozitivelor care opresc motorul când detectează alcool în aer, în maşină, în cazul şoferilor prinşi băuţi la volan. Potrivit sursei citate, o astfel de propunere legislativă a fost depusă deja la Senat.

De asemenea, o altă propunere vizează camerele de supraveghere.

Șoferii vor putea fi amendați de către polițiști în baza înregistrărilor video primite din partea participanților la trafic, informează romaniatv.net. Inițiatorul proiectului, deputatul Mihai Botez, le recomandată șoferilor să caute camere de bord și să și le monteze în mașină să vadă dacă chiar ar surprinde încălcări ale regulilor de circulație. Proiectul le dă posibilitatea polițiștilor să constate contravenții și pe baza probelor video trimise de participanții la trafic, iar probele ar trebui încărcate pe un site al Poliției însoțite de o declarație pe proprie răspundere a celui care face sesizarea, care dacă declară în fals primi amendă.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult