Emisiunea „Chefi la cuțite” revine la Antena 1 își schimbă numele și formatul și revine cu o ediție specială. Show-ul jurizat de aceiași Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se va numi „Chefi la cuțite – Familii la cuțite”, iar competiția se va da, după cum îi spune și numele, între familii.
Sezonul special, „Familii la cuțite” va aduce în arena culinară echipe complete, gata formate din membrii unor familii, anunță reprezentanții Antenei 1, potrivit paginademedia.ro.
Acestea vor trece, ca și până acum, printr-o perioadă de audiții și una de battle-uri „la cuțite”, iar la final, doar una singură va fi declarată câștigătoare. Elementul-surpriză al noului sezon va da șansa și unor vedete cunoscute să lupte alături de cei dragi la bancul de lucru.
Chefii vor fi puși față în față cu o decizie foarte importantă, aceea de a-și alege fiecare cele mai bune trei familii, alături de care să aibă o șansă la premiul cel mare.
După două sezoane în care nu a sperat la titlu, chef Cătălin a fost la un singur pas de a obține victoria, însă nici în acest an, finala nu a strălucit în culoarea sa:
”Dacă Munti a putut să facă față celor doi concurenți ai mei, înseamnă că a gătit. Îți mulțumesc că te-am cunoscut, și sunt sigur că fără voi trei, Andrei, Maria și Munti, bucătăria și gastronomia românească nu ar fi atât de împlinită. Acest sezon ne-a ridicat mingea sus, sus de tot”, a declarat chef Cătălin Scărlătescu, emoționat, la finalul serii.
De asemenea, mentorul echipei galbene a mărturisit și care sunt planurile sale pentru următorul sezon ”Chefi la cuțite”: ”În seara asta am fost la mustață..să duc cea mai talentată lady-chef acolo sus! În sezonul șapte, vreau să câștig cu o lady-chef, țara aceasta are nevoie de așa ceva!”.