Nicușor Dan, a anunțat, că târgul de Crăciun din Capitală nu va fi organizat anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus. Primarul a mărturisit că în anii următori, când vom ieși din această situație, o să avem și târg de Crăciun. Momentan, banii vor fi direcționați către urgențe.
“Nu o să avem târg de Crăciun în această iarnă pentru că suntem într-o situație sanitară excepțională, în care mor medici și personal sanitar. Nu ne permitem sa amplificăm acestă boală. În anii următori, când vom fi trecut prin această pandemiei, așa cum se întâmplă peste tot în lume, o să avem târg de Crăciun.
Primăria va fi într-un parteneriat cinstit comercial cu operatori privați, va pune spațiul la dispoziție, vor plăti o chirie și se vor subcontracta, vor plăti pentru evenimente culturale. E o chestiune comercială, în care niciodată Primăria nu plătește nimic, ăsta este modul în care o să o facem de cum încolo.
Din punct de vedere sanitar, suntem pe marginea prăpastiei. Noi, Bucureștiul, opinia mea fermă este că nu trebuie să avem un târg de Crăciun în această iarnă”, a declarat Nicușor Dan.
În urma celor mai noi informații oferite de GCS, pe teritoriul României au fost înregistrate alte 6.481 noi cazuri de infectare. Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 163.852 de pacienți au fost declarați vindecați.
De asemenea, în intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese (52 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.