Anunțul făcut de Ministrul Educației! Anul școlar s-ar putea prelungi cu încă o săptămână
Anunțul făcut de Ministrul Educației! Una dintre variantele luate în calcul ar fi prelungirea anului școlar cu încă o săptămână.
”A fost o întâlnire de lucru, am prezentat ce se întâmplă în statele UE şi am prezentat care sunt planurile celorlalţi miniştri din UE şi am adus în discuţie şi modalitatea în care am putea reveni în curând la cursuri, dar fac o precizare, trebuie să ne gândim întâi de toate la siguranţa copiilor noştri. Această redeschidere a cursurilor trebuie să fie una prudentă, controlată şi treptată şi în condiţii de maximă siguranţă pentru elevi şi profesori”, a declarat Monica Anisie la Digi24.
Întrebată dacă anul şcolar va fi prelungit, Monica Anisie a precizat că există un scenariu în care s-ar putea prelungi cu o săptămână cursurile. De asemenea, a fost emis ordinul de ministru privind instrucțiunile pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line.
Documentul precizează măsuri specifice pentru desfășurarea procesului de învățare on-line din învățământul preuniversitar.
Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul on-line. Portalul Digital existent pe educred.ro centralizează platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice, scrie edu.ro.
Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru susținerea și îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice și al unităților de învățământ la resurse pentru învățarea on-line. (VEZI ȘI: SCRISOAREA EMOȚIONANTĂ A FIICEI UNEI BOLNAVE DE COVID-19 DIN MOTRU. „NU MAI ESTE SPAȚIU PENTRU URĂ, CI PENTRU IUBIRE ȘI…”)