Anunțul făcut de Ministrul Apărării! Ce măsuri se vor lua, după ce Ilie Năstase a fost prins beat la volan

Publicat: 18/11/2022 | 19:15

Ministrul Apărării intervine în cazul în care a fost implicat Ilie Năstase, după ce acesta a fost prins la volan, pentru a doua oară. Angel Tîlvăr susține că MApN va găsi o soluție prin care fostul tenismen va fi sancționat. 

Ilie Năstase a ajuns, din nou, în atenția publică, după ce a fost prins băut la volan, noaptea trecută. Acest nou incident, în care a fost implicat fostul tenismen, a generat o reacție din partea ministrului Apărării, Angel Tîlvar. Acesta a spus că va lua măsuri, pentru ca Ilie Năstase să fie sancționat și a mai precizat că este deranjat de modul în care fostul tenismen se comportă, mai ales că, având statutul de persoană publică, influențează societatea cu un exemplu negativ.

„Un om care ocupă un grad cu o asemenea anvergură are obligația ca în permanență să pună în acord felul în care se raportează la ceilalți cu statutul pe care îl are. Eu îi sunt recunoscător pentru ceea ce a realizat ca sportiv, nu sunt de acord, în schimb, cu comportamentul. Nu sunt un mare fan al comportamentului inadecvat indiferent de poziția în stat sau recunoașterea mondială sau internațională. Nu este onorant pentru orice om un astfel de comportament”, a declarat Angel Tîlvar, pentru Digi 24.

Ministrul a precizat că va analiza modul în care va fi sancționat fostul tenismen.

„Probabil că în maniera în care analizăm lucrurile putem să găsim un format în care să sancționăm acest lucru”, a mai completat acesta, pentru sursa menționată.

„Nu vă ascund că încrederea de care se bucură Armata accentuază efectul exceselor, motiv pentru care mă preocupă acest lucru”.

Momentul în care polițiștii îl testează cu aparatul etilotest pe Ilie Năstase / (sursă foto: CANCAN.RO)

(CITEȘTE ȘI: „Nasty” a comis-o din nou. Ilie Năstase, prins băut la volan noaptea trecută! Ce i-au făcut poliţiştii)

Ilie Năstase, din nou sub influența alcoolului la volan

Reamintim că, seara trecută, în jurul orei 00.00, Ilie Năstase a fost prins băut la volan. În urma testării, polițiștii au descoperit că avea o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totul s-ar fi întâmplat în Sectorul 1 al Capitalei, iar potrivit surselor CANCAN.RO, Ilie Năstase a fost reclamat de către un șofer care a remarcat că acesta dădea semne că este băut și devine agresiv. Fostul tenismen a rămas pieton pentru 3 luni și s-a ales și cu o amendă din partea polițiștilor.

Nu este pentru prima dată când fostul tenismen este prins beat la volan.  În 2018,  s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan şi a refuzat recoltarea de probe biologice. La acel moment, Ilie Năstase a făcut scandal şi a fost încătuşat de poliţişti.