Începând de duminică, ora 6.00, până pe 10 ianuarie 2022, intrarea pe teritoriul Greciei va fi permisă cu respectarea cumulativă a două condiţii: completarea formularului de localizare și prezentarea unui test negativ, a anunțat sâmbătă Ministerul de Externe.
Condiţiile de intrare în Grecia sunt:
Sunt exceptaţi de la obligativitatea prezentării unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS CoV-2 minorii cu vârsta de până în 5 (cinci) ani, precizează MAE într-un comunicat.
Persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene şi sunt diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 la testările rapide efectuate, algoritmic, la punctele de control al trecerii frontierei sau cele care se infectează în timpul şederii pe teritoriul elen vor fi supuse măsurii carantinei pentru o perioadă de 10 zile (în cazul persoanelor nevaccinate), respectiv pentru o perioadă de 7 zile (în cazul persoanelor vaccinate cu schema completă, cu condiţia trecerii unui număr de 14 zile de la ultima doză/doza unică) la reşedinţă sau în locaţii anume desemnate.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în caz de necesitate, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă şi consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro.