Anunțul făcut de MAE! Un angajat din cadrul Ambasadei României în Belarus a fost testat pozitiv cu COVID-19
Ministerul Afacerilor Externe informează că un angajat din cadrul Ambasadei României în Belarus a fost testat pozitiv cu COVID-19. Conform medicilor, starea de sănătate a persoanei este bună.
Au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile din statul de reședință, respectiv măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și familiile acestora.
MAE menționează că, în acest context, activitatea Ambasadei României în Belarus va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalți membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanţare socială şi autoizolare impuse de această situație.
Coronavirus România, 16 iunie
Grupul de Comunicare Stratehică a anunțat 10 decese în ultimele 24 de ore, din cauza virusului COVID-19. Bilanțul total al infectărilor cu noul coronavirus a ajuns la 22.415.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.071 au fost declarate vindecate și externate. La Terapie Intensivă se află 173 de pacienți. Până marți, 16 iunie, 1437 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 15.06.2020 (10:00) – 16.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (7 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brăila, Brașov, Călărași, Iași, București, Neamț, Prahova și Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.