Italia impune noi restricții de circulație, din cauza evoluției pandemiei. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat noile măsuri care au intrat în vigoare la data de 31 martie 2021 şi se aplică până la data de 6 aprilie 2021.
Potrivit MAE, în acest interval, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat state incluse pe lista C din Anexa 20 a Decretului Preşedintelui Consiliului de Miniştri, inclusiv România, în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Republica Italiană, au următoarele obligaţii: (CITEȘTE ȘI: ITALIA, DIN NOU ÎN LOCKDOWN. DE PAȘTE TOATĂ ȚARA VA FI ÎN „ZONA ROȘIE”)
– să prezinte, la intrarea pe teritoriul italian, rezultatul negativ al unui test molecular (tip PCR) sau de captură antigen pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior intrării. Având în vedere faptul că autorităţile italiene nu au stabilit un model al adeverinţei care atestă rezultatul testului pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză;
– să se supună măsurii de supraveghere sanitară şi să intre în autoizolare pentru o perioadă de cinci zile;
– să se supună din nou unui test molecular sau antigen, de tip tampon, pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, după efectuarea celor cinci zile de autoizolare.
Carantina se prelungește în Italia, până pe 30 aprilie. Mai mult, reprezentanții Guvernului au anunțat că vaccinarea va fi obligatorie pentru cadrele medicale. “Lockdown-ul” a fost impus pe 15 martie, în majoritatea regiunilor afectate grav de virus. (VEZI: ULTIMĂ ORĂ. CARANTINA SE PRELUNGEȘTE ÎN ITALIA. CADRELE MEDICALE, OBLIGATE SĂ SE VACCINEZE)
În aceste condiții, restaurantele, magazinele, muzeele, etc. rămân închise pe toată durata lunii aprilie. Guvernul a impus o altă măsură care obligă cadrele medicale să se vaccineze. Guvernul a mai anunțat că școlile primare rămân deschise și că relaxarea restricțiilor ar putea avea loc înainte de finalul lunii aprilie dacă situația epidemiologică va evolua corespunzător până atunci.
Sursa foto: pexels.com