Premierul Ludovic Orban a vorbit despre situația în care Bucureștiul se află în urma creșterii numărului zilnic de îmbolnăviri. Acesta a anunțat că dacă rata de infectare trece de 3 la mia de locuitori, atunci toate școlile vor trece în scenariul roșu, de învățământ online integral.
Declarația Premierului a fost făcută după un control la sediul DSP București. Acesta a mai precizat că dacă situația continuă se să înrăutățească se poate ajunge și la carantinarea anumitor zone. (CITEȘTE ȘI: PRIMA REACȚIE A LUI LUDOVIC ORBAN, DUPĂ CE APROAPE 800 DE COPII S-AU INFECTAT CU COVID-19)
„Dacă e depășită rata de incidență de 3 la mie, cazuri cumulate pe ultimele 14 zile, școlile vor trece în regim online integral. De asemenea – aici trebuie făcută o evaluare foarte serioasă, ştiţi că, de regulă, am zis că scoatem focarele, cazurile care nu reflectă răspândirea în comunitate. Se poate ajunge la carantinarea anumitor zone, sperăm să nu se ajungă aici și am convingerea că oamenii înțeleg situația prin care trecem, că vor avea grijă și se vor păzi de infectare.
La indicele peste 3 la mie e prevăzut în ordinul comun Ministerului Sănătății și Ministerului Educației ce înseamnă trecerea la scenariul roșu și anume învățământ online”, a declarat Ludovic Orban.
De la începutul anului școlar unitățile de învățământ din țară funcționează după trei scenarii, în funcție de numărul de cazuri de îmbolnăviri. (VEZI ȘI: ȘCOALA ÎN VREME DE PANDEMIE. A CRESCUT NUMĂRUL UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT CARE SE AFLĂ ÎN SCENARIUL 3)
Ministerul Educației și Cercetării anunță periodic care este situația la nivel național în ceea ce privește scenariile de desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar. Potrivit datelor transmise, ultima dată, de inspectoratele școlare județene s-a înregistrează următoarea situație: 459 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1, 842 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 și 355 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3.
De la începutul anului școlar, 93 de unități de învățământ au trecut la scenariul roșu. La nivel național a crescut totodată și numărul școlilor care au trecut de la scenariul galben la cel verde.